de Alexa Paşcu
Pe-un pisc înalt, dar nevăzut,
Un patriarh stă şi aşteaptă,
Precum un şoim ce vrea să zboare.
Cu ochi vioi şi priceput
Păşeşte-ncet, mai urc-o treaptă.
Iată-l aici, primit cu bucurie,
În casa-n care a dat vamă
Din viaţa lui şi-a lui simbrie,
Făcând ca oamenii de seamă
Din Fălticeni, să aibă Galerie.
El a trudit cu dragoste şi dor,
Un suflet de cultură să se-ncânte,
Când intră-n casa Lovineştilor−
Tezaur plin de-nvăţăminte.
Nu cred c-a existat în târg
Alt om mai bun de acest gen,
Să pună-n munca lui atâta sârg
Ca Dimitriu Eugen.
De-aceea-i zic aici în Galerie:
─ Bine-ai venit acasă iar, bădie!
Şi îţi mai spun ceva cu bucurie:
Acum rămâi pe veşnicie!