Lucrările lui Per-Inge Isheden sunt inundate de lumină. Deşi de multe ori peisajele sale sunt inspirate din realitatea zgomotoasă şi deseori sumbră a aglomeraţiei urbane, tablourile sale nu sunt deloc triste, din contră, radiază de lumină. Folosind o tehnică de exacerbare a luminii, artistul reuşeşte să răstoarne o situaţia concretă a naturii citadine marcată de obicei de multe umbre şi fum, într-una diametral opusă. Prin intensificarea surselor de lumină şi mega-accentuarea reflexiilor, peisajele lui Per-Inge sunt luminoase, chiar vesele. În scopul împlinirii acestui demers artistic, artistul măreşte intenţionat pata de lumină emisă de felinare, becuri, faruri de maşini în contrast cu realitatea imediat înconjurătoare reuşind să intoarcă balanţa în favoarea strălucirii. Luminile reflectate au şi ele o importanţă majoră în obţinerea acestui demers, accentuând-o. Marea inovaţie folosită aici de Per-Inge este că aceste reflexii sunt chiar la propriu pete de culoare, artistul picurând culoarea direct din cutie, lăsând petele să se întindă intentionat peste lucrare. Efectul este dea dreptul fabulos.
Per–Inge Isheden s-a născut într-un mic orășel din mijlocul Suediei. A început să picteze din copilărie, îndrumat de mama sa, care a fost un artist plastic amator. În școală, un profesor i-a expus pe scurt câteva din tehnicile de compozitie folosite de Paul Cézanne, ceea ce l-a fascinat și l-a determinat să aprofundeze studiul picturii studiind pe cont propriu, la început din cărți, iar mai târziu colindând muzeele Europei.
La vârsta de douăzeci de ani a mers la Stockholm pentru studii obţinând dreptul de a preda arta. După ce a lucrat 13 ani ca un profesor de școală, a decis să-şi înceapă cariera de artist profesionist, prin crearea unui desen animat science fiction pentru adulți. S-a specializat la locul de muncă pe tehnicile de compoziţie şi astfel a început să practice pictura.
Ca artist profesionist, a expus în mod regulat lucrările sale la galerii și târguri de artă din Stockholm și în alte locuri din Suedia, dar şi în Berlin, Germania. În ultima vreme a devenit tot mai cunoscut şi datorită binefacerilor internetului.
Dacă la început a adoptat un parcurs aproape clasic în realizarea peisagistică, de curând a adoptat şi tehnica juxtapunerii elementelor din scenă, trecând astfel de partea cavalerilor imaginilor duoscopice folosite în arta plastică. Astfel, lucrările sale ce ar trebui să fie un peisaj, prin această tehnică capătă dublă însemnătate, de la depărtare fiind confundat cu un portret.
Caracterul său de artist romantic i-a conferit rafinament lucrărilor sale, dar de multe ori acestea sunt străpunse şi de câte un fior de vulgaritate. Acest fapt i-a făcut pe criticii săi să-l numească „un romantic ancorat ferm în trotuar”. Şi cel mai bine se poate exemplifica acest lucru prin lucrarea intitulată „Inferno”. Se vrea un fel de radiografie a artistului August Strindberg, cu trimitere vădită la nuvela cu caracter autobiografic, cu acelaşi nume, a acestuia. Este descris un comic de situaţie, similar ca abordare cu scenele din piesele de teatru ale marelui clasic român, Ion Luca Caragiale. Dramaturgul se află la masa de lucru, încercând să se concentreze asupra scrisului, în timp ce două voluptoase femei îşi toarnă şampanie în pahare prevestind un aprig dezmăţ. Este de notorietate problema pe care o avea August Strindberg cu femeile, iar Per-Inge Isheden o surprinde magistral.
Sigur că şi scenele căruia i s-a dedicat încă de la început, peisajul citadin a devenit o bună sursă de inspiraţie pentru pictorul suedez. O întâmplare nefastă la care s-a întâmplat să asiste l-a determinat să realizeze acest tablou. „Drowning” („înecul”) surprinde scena tragică a descoperii în apele unui canal de navigaţie citadină a cadavrului unei tinere domnişoare. Scena este dramatică. Curioşii s-au adunat pe alei, pe pod, pe la geamuri şi asistă tulburaţi cum apele scot la iveală trupul neinsufleţit al tinerei. Poate e tânăra al cărui chip îl putem intui privind desenul de la distanţă. Poate. Dar cert e că dramatismul scenei este amplificat de reflexiile purpurii din apă, fie ele înroşite de sângele victimei, fie de luminile stradale. Plusul de efect este datorat şi prin picurarea vopselei pe pânză. Un roşu pe un fundal negru, alături de un galben auriu este forţa de expresie de care avea nevoie lucrarea.
Lumina lui Per-Inge îşi descoperă noi valenţe pe pânză şi folosirea acestor tehnici în abordarea imaginilor cu caracter dualist aduce un plus de rafinamet lucrărilor sale şi, prin ele, un suflu inedit în acest altfel de artă.
Gabriel Todică
Ziarul de pe Net