* amenzi de 100.000 de lei s-au dat în cele 2 zile de verificări
În perioada 07-08.08.2013, poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul de Combatere a Delictelor Silvice au desfăşurat pe raza județului Suceava, acţiuni pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos.
La acţiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, Biroul de Combatere a Delictelor Silvice precum şi poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică din mediul urban şi rural, în cooperare cu personal silvic din cadrul I.T.R.S.V. Suceava şi a Direcţiei Silvice Suceava.
Au fost verificate 3 cantoane silvice, 13 gatere, 23 de fonduri forestiere şi 365 de autoturisme şi căruţe, care transportau material lemnos.
Organele de control au constatat 2 infracțiuni, au aplicat 98 de amenzi în valoare de 102.130 lei şi au conficat 169,58 mc material lemnos, în valoare de 30.779 lei.
Poliţiştii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice l-au depistat pe A.V., de 24 ani, din oraşul Salcea, în timp ce transporta pe raza comunei Mălini, cu autoutilitara cantitatea de 15.00 mc lemn rotund răşinoase fără documente de însoţire. Materialul lemnos a fost confiscat şi predat în custodia Ocolului Silvic Mălini, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.000 lei.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net