Poveştile pǎsǎrilor mele fǎrǎ colivie (3)
Dǎnuţ APETRI
3. O poveste de Crǎciun
În inima mea, tot binele e pentru cei pe care-i cunosc, pe care-i iubesc sau pe care, neputând sǎ-i urǎsc, încerc sǎ-i uit.
Am fost Moş Crǎciun o datǎ, de douǎ ori sau întotdeauna. Vǎzând cǎ încep sǎ îmbǎtrânesc, oamenii m-au scos la pensie. Aşa am ajuns un fel de Moş Crǎciun secundar.
Care vine, câteodatǎ vara, pentru cǎ uitǎ steluţele şi globurile, şi aduce 6 din 49 sau un cǎţel nepierdut sau o dorinţǎ uitatǎ.
Gǎsesc şi aduc trenuri îngheţate, uitate în noapte, în care, pe un geam, scrie cu litere care curg: “ŢUŞCǍ”. (Nici nu mai ştiu numǎrul trenurilor. Oricum, le aduc la ele acasǎ, înţelegeţi, nu la depou).
Şi, dupǎ aceea, flǎmând, obosit şi-al nimǎnui, oamenii din trenurile câte unei nopţi mǎ fugǎresc pentru cǎ le fur lumina.
Atunci, rǎmân cu sacul gol.
