În ediţia trecută a rubricii (nr.10) v-am prezentat:
“Un om paşnic” de Henry MICHAUX.
Vă invităm să indicaţi autorul următoarei poezii:
11. SCRISOARE MAMEI
Tu tot mai trăieşti, bătrână mamă ?
Ţie cu supunere mă-nchin !
Mica-ţi casă, seara de aramă,
Lumineze-o paşnic şi senin.
Mi se scrie că eşti tulburată,
Că ţi-i dor de mine ne-ncetat,
Că ades baţi drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
În albastre seri, ţi se năzare
Gând pustiu ce lacrimei dă val,
Că la crâşmă, într-o-ncăierare,
Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal.
Mamă, nu-i nimic ! Delirul fură
Gândul tău, ducându-l spre prăpăd ;
Nu-s beţiv chiar în aşa măsură,
Ca, pierind, să nu te mai revăd.
Ca-n trecut mi-i inima duioasă,
Am un vis, un vis pe care-l storc :
Să mă smulg din dorul ce m-apasă
Şi la noi acasă să mă-ntorc.
Eu voi reveni pe când răsfaţă
Pomii-n floare satul meu tăcut.
Dar să nu mă scoli de dimineaţă,
Cum opt ani în urmă ai făcut.
Nu trezi deşertăciunea crudă,
Nici regretul că mă risipesc.
Prea devreme, pierdere şi trudă,
Mi-a fost dat trăind să pătimesc.
Să mă rog tu nu-mi mai da poveţe !
Nu-i nevoie ! Duse-s câte-au fost.
Numai tu-mi eşti reazem la tristeţe,
Numai tu dai vieţii mele rost.
Fie-ţi, deci, neliniştea uitată,
Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,
Nu mai bate drumul, supărată,
În paltonul vechi şi demodat.
Cerşetoarea
O fetiţă mică plânge sub fereastră la conac, Ca argintul sună-ntrânsul râsul vesel şi buimac. Plânge-ncet fetiţa prinsă de al toamnei frig de-amurg. Cu mânuţa degerată şterge lacrimi care-i curg. Lăcrimând ea cere pâine, o fărâmă, cât-de-cât… De obidă şi de zbucium glasul i se stinge-n gât; E înăbuşit de larma celor ce pe chef pun preţ, Şi micuţa stă şi plânge sub râs vesel şi-ndrăzneţ.
Acelasi autor.