Potrivit definiţiei, creditul este „o relație (economică) bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumut acordat (cu titlu rambursabil și condiționat de obicei de plata unei dobânzi”.
Cum marea majoritate a populaţiei a avut, la un moment dat, nevoie de un credit, apelând la diferite instituţii care acordau aceste credite, s-a ajuns în situaţia în care, printre costurile creditului au fost inclus şi celebrele comisioane de risc „pentru punerea la dispoziţie a creditului”, aceste comisioane fiind aplicate la soldul creditului şi fiind percepute lunar pe toata perioada contractului, în general făcându-se precizarea că modul de calcul şi scadenţa sumelor datorate cu titlu de comision de risc urmând a fi stabilite prin condiţiile speciale.
Trebuie avut în vedere că contractul de credit încheiat între împrumutător şi împrumutat era sau este, în marea majoritate a cazurilor, un contract standard, preformulat, cu clauze prestabilite de împrumutător prin condiţii generale, aspectele particulare vizând doar cuantumul sumei împrumutate, al accesoriilor acestei sume, dobânda şi comisioane, termenul împrumutului şi garanţiile constituite.
Conform art. 1 din Legea nr. 193/2000 republicata, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, iar potrivit art. 4 alin. 1 din acelaşi act normativ, o clauza contractuală care nu a fost negociată direct va fi considerată abuzivă daca, prin ea însăşi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Clauza în discuţie – comisionul de risc – nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege deoarece în cuprinsul convenţiilor nu se stipulează decât faptul că acel comision de risc este perceput „pentru punerea la dispoziţie a creditului”, fără a se explica în nici un mod care este riscul pentru acoperirea căruia se percepe comisionul, fără a se detalia motivele pentru care comisionul este perceput, fără a se indica daca respectivul comision poate fi modificat ori restituit şi daca da, în ce condiţii.
De aceea, este evident că aceste clauze privind comisionul de risc au caracter abuziv din moment ce împrumutătorul are latitudinea exclusiva de a o interpreta şi de a determina condiţiile perceperii comisionului respectiv.
Clauzele stipulate în convenţii, privind perceperea unui comision de risc intră sub incidenta art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 întrucât aceste clauze nu au fost negociate, potrivit prevederile art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, concluzie ce rezulta, în general, din conţinutul standardizat al convenţiilor.
Din aceste motive, clauzele de risc sunt calificate ca fiind abuzive prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 1 lit. g) din anexa la Legea nr. 193/2000, deoarece nu au un conţinut clar şi fără echivoc, putând fi interpretate de instituţiile de creditare în mod unilateral.
Practica judiciară actuală este constantă în a aprecia că aceste comisioane de risc sunt abuzive, iar convenţiile de credit sunt anulate parţial, prin obligarea împrumutătorului la restituirea acestor comisioane
avocat Daniel Zoiţa
avocat@ziaruldepenet.ro
0744.565.118