Cei 2 fălticeneni care vor să ajungă pe jos în Gibraltar mai au nevoie de 3.000 de euro pentru a-şi duce planul la bun sfîrşit. Călin Dănilă şi Ioan Cojocaru speră să plece în expediţie pe 1 martie, aşa cum au stabilit. Ei ar mai avea nevoie de jumătate din suma de 6.500 de euro necesară periplului, fapt pentru care lansează un nou apel de sponsorizare. Dacă vreţi să-i ajutaţi, aveţi la dispoziţie numerele de telefon 0755 – 49.28.40, 0741 – 75.58.96, 0743 – 53.59.63 sau adresa de email contact@pamantulviu.ro. Dănilă şi Cojocaru continuă să se antreneze zilnic, parcurgînd mulţi kilometri pe jos, avînd în spate cîte un rucsac care cîntăreşte aproximativ 9 kg şi pe care îl vor purta şi în timpul călătoriei. Ei vor trece prin Ungaria, Slovenia, Italia, Franţa şi Spania, în total 4.000 km. În afară de bani, cei doi tineri mai au nevoie pînă la plecare de sprijinul unei companii de telefonie mobilă care să îi sponsorizeze cu serviciul de roaming şi transmisii de date, astfel încît să-i ţină la curent pe cei din ţară cu fiecare etapă a expediţiei. Mai au nevoie de sprijinul unei societăţi care efectuează curse spre Spania, care să îi aducă în ţară la terminarea expediţiei. Cei doi mai sunt în căutarea, cu împrumut, a unui GPS performant, cu hărţi aduse la zi din ţările prin care trec, în ceea ce priveşte posibilităţile de campare, dar şi cu alte detalii pe care le poate oferi instrumentul de navigaţie.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net