Arhiepiscopul Pimen a fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei

Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a fost condus azi pe ultimul drum, fiind înhumat la Mănăstirea Sihăstria Putnei.

Slujba de înmormântare s-a desfășurat la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou din Suceava, acolo unde sicriul sigilat a fost adus în urmă cu două zile de la Institutul de Boli Infecțioase din București.

Au fost de față fețe bisericești, autorități locale și județene și credincioși în număr limitat, pentru a se respecta normele de distanțare.

Ordinea publică a fost asigurată în incinta mănăstirii și pe străzile apropiate de polițiști și jandarmi, care au montat culoare de trecere.

Organizatorii înmormântării au fost Teofan – mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Damaschin Dorneanul – episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, acesta din urmă fiind posibilul succesor al lui Pimen.

Pimen (90 ani) a decedat pe 20 mai în urma complicațiilor generate de coronavirus, după ce timp de o lună a fost tratat la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București.

A fost arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților timp de 29 ani.

 

 

TEODOR PUȘCAȘU

reporter@ziaruldepenet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string NpGql9 to the field below: