Răgaz poetic cu Cristina Bărăscu

Jocul „eului”

 

Mi-am proptit capul de liniștea trupului meu.

Sufletului nu-i trebuie acum odihnă,

Vrajba din depărtări răsună ca o goarnă spartă,

Lipsită de ascuțimea dureroasă.

 

Nimbii de lumină descos fire de argint de pe tâmple

Și adaugă linia gândului pe obrazul cald, dinspre miazăzi.

Prea multă liniște pe umerii aceștia de tină…

Prea multă lumină vine de dincoace de spatele meu!

 

Pământul descoperă diafan rochia despletită a primăverii.

Dintre toate primăverile, cea mai tăioasă la strigăt,

Este cea care-mi izbește sufletul de văz

Și mă face să-i recunosc vlăstarii necrescuți încă, pe bolta cerului!

 

CRISTINA BĂRĂSCU

Un comentariu la „Răgaz poetic cu Cristina Bărăscu

  • 9 mai 2020 la 17:26
    Permalink

    Brava, si eu simt ca argintul de la tample mi se trage de la lumina, nu de la intuneric, desi constant incerc sa-i acopar cu negru.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string cXNjBr to the field below: