Răgaz poetic cu Cristina Bărăscu

Timp nou

 

Și plouă cu flori de cireș

Pe inimi deschise ca rana,

Și doare parfumul în nări

Și spintecă dorul ca flama!

 

Cum să nu te doară vântul

Când prin păr soare-ți apune,

Cum să nu te strângă pieptul

Când din lacrimi se fac rune?

 

Astăzi, ceasul cercetează

Glasul îngerilor nopții,

Noua ne rămân pe-alocuri

Cântul poate, jocul sorții?

 

Nopțile sunt reci sub frunte,

Ziua raza o trădează,

Trec încetele secunde

Peste tot ce nu contează…

 

Singur, dorul de lumină

Parcă-ar vrea să facă pace,

Ostoit și tras de vină

Tot ne-mpunge fără ace.

 

Limba sufletului astăzi

A-nvățat vorbe stăine,

Oamenii s-au șters de fețe

N-au cuvinte, riduri fine.

 

N-au pastelurile culoare

Să ne întoarcă colțul gurii,

N-au viorile arcușuri

Să ne curețe de furii!

 

Poate-i timpul reverie,

Doare firu-n călimară,

Poate e doar o părere…

Azi e tristă, mâine zboară!

 

CRISTINA BĂRĂSCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string duo8rO to the field below: