Răgaz poetic cu Cristina Bărăscu

Glasul clopotelor

 

 

Ce goale sunt bisericile…

Și ce pline de cuvânt sunt!

Nu mi s-a părut niciodată mai bine ca acum,

Așa îngeri frumoși coborând printre oameni.

 

Pământul se pregătește de moarte spre viață,

Copacii-lumânări

Ard flori vii–minunile primăverii, peste toate rănile.

 

Ce goale sunt bisericile

Și ce pline de cuvânt!

 

Vocile lor răsună bărbătește în aerul viu,

Cântarea lor o auzi acum

În felul în care doar perpendicular pe fire,

Îți poate sta pana porumbelului alb.

 

Ce frumos răsună bisericile goale,

De glasuri bărbătești a chemare,

Peste veacuri, de la începutul pietrei,

Peste lumină, de la începutul sunetului,

Peste văzduh, de la începutul sufletelor!

Într-un sătuc de peste deal,

Vocea bisericii îmi este atât de clară,

Ca a unui prunc ce-și caută mama

Iar mama îl caută pe el,

Așa de clar o aud!

 

CRISTINA BĂRĂSCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string E1qsrn to the field below: