Adunarea generală a judecătorilor Curții de Apel Suceava a decis azi continuarea protestelor, după ce Guvernul Orban a anulat pensiile speciale.
Judecătorii vor suspenda ședințele de judecată în fiecare zi între orele 10,00 – 10,15.
Potrivit unui comunicat, judecătorii au hotărât continuarea protestului “pentru ca celelalte două puteri ale statului să conștientizeze că desconsiderarea statutului constituțional al magistraților și a statutului personalului auxiliar din instanțe este de natură să afecteze independența justiției.
Asigurarea unui statut adecvat și predictibil pentru întreg personalul din justiție, în acord cu Deciziile Curții Constituționale și cu normele internaționale, nu reprezintă un privilegiu pentru magistrați, ci o compensare a incompatibilităților și restricțiilor severe impuse acestora, precum și o garanție pentru societate că justiția funcționează imparțial, independent și în echilibru cu autoritățile legislativă și executivă”.
DAN PASCARU
Păi să aștepte…”Răbdare și tutun”! Nu le-ar fi rușine oare să iasă la pensie cu bani mai mulți decît i-au avut în inACTIVITATE? Iar în ”activitate” lefuri de 4.000 – 5.000 Euro, mai mult decît magistrații din UK, Franța, Germania…