Deputatul Cătălin Nechifor, președintele Pro România – filiala Suceava, a criticat azi, în conferința de presă săptămânală, proiectul legii bugetului inițiat de Guvernul PNL Orban, prin care se alocă fonduri reduse județului Suceava.
Nechifor a dat exempluri din sport, dezvoltare, mediu, transporturi, sănătate și cultură, concluzionând ori că “județul Suceava are zero proiecte” ori că “alocările sunt total insuficiente”, ceea ce îl va determina să depună la începutul săptămânii viitoare amendamente de finanțare.
Șeful Pro România Suceava s-a referit și la o acțiune de pre-campanie electorală pe care o propune, platforma Facebook “Vin la Primărie!”, prin care cetățenii să-și spună părerile în legătură cu candidații la alegerile de anul viitor.
“E un concept prin care Pro România încearcă să ajungă în fața sucevenilor, fiecare poate emite acolo judecăți de valoare, critici.
Obiectivul politic e ca în Suceava să păstrăm democrația.
Sunt aproape 16 ani de când dl. Ion Lungu conduce Primăria Suceava și cred că vine momentul în care fiecare să fie lăsat la vatră de bunăvoie sau silit de cineva sau prin votul electoratului.
Sucevenii își doresc un nou primar, munca e grea până la capăt, e un proiect complicat.
Cred că e momentul ca Ion Lungu să plece acasă”, a spus Nechifor.
DAN PASCARU
Să-ți fie rușine, Cătălin Nechifor! Cît ai fost deputat de Fălticeni nu ai făcut nimic pentru Fâlticeni. Din contră, ai propus ca spitalul din Fălticeni să fie o secție a spitalului județean ca o condiție pentru reluarea lucrărilor de construcție. Și să-ți fie și mai mare rușinea, Cătălin Nechifor, ca președinte al consiliului județean ai adus zero lei din PNDL 1 pentru comuna natală Vadu Moldovei.