VIDEO  Fălticeneanul săltat de DIICOT pentru trafic de droguri a fost băgat după gratii pentru 30 de zile, împreună cu alte șapte persoane. În aceeași zi, alți doi suspecți au fost ridicați pe stradă în municipiul Suceava - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

VIDEO  Fălticeneanul săltat de DIICOT pentru trafic de droguri a fost băgat după gratii pentru 30 de zile, împreună cu alte șapte persoane. În aceeași zi, alți doi suspecți au fost ridicați pe stradă în municipiul Suceava

De    •   Publicat acum 2 săptămâni, 31 octombrie 2019   •   5 comentarii

După cum v-am informat încă de ieri dimineață, la nivelul județului Suceava a avut loc o operațiune de destructurare a unei grupări care se ocupa, potrivit procurorilor DIICOT ST Suceava și polițiștilor BCCO Suceava, cu introducerea în țară și comercializarea drogurilor de mare risc. Mai exact, gruparea formată din 8 membri aducea din Olanda canabis și ecstasy și le comercializau pe teritoriul țării.
Mașina unui fălticenean, Marius Roman(34 ani), a fost oprită în trafic marți, 29.10.2109, la ieșirea din Fălticeni spre Roman și percheziționată.  Se pare că în autoturism s-a descoperit un colet ce conținea droguri și care ar fi fost primit din Olanda cu o firmă de curierat, iar fălticeneanul și o altă persoană, cetățean olandez de naționalitate română, Sebastian Strugariu,  încercau să distribuie marfa primită. Percheziții au avut loc și la domiciliul acestuia de pe strada 13 Decembrie din localitate.   Marți au avut loc mai multe descinderi și percheziții în județul Suceava și au fost aduse la audieri mai multe persoane, iar la sfârșitul zilei opt au fost reținute pentru 24 de ore prin ordonanța procurorului.
Ieri seară, procurorii DIICOT Suceava i-au dus pe cei opt în fața magistratului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava, cu propunea de arestare preventivă pentru 30 de zile, iar instanța a admis propunerea. Cei opt arestați sunt Marius Roman, Cornel Marian Naida zis Clon, Andrei Nicolae Scripcar,  Gheorghe Cîmpan zis Beton, Sebastian Strugariu, Vlad Coca,  Ioan Rostoțchi și Petru Daniel Zalinschi.

 

 

Filmul reținerii celor opt acuzați de trafic de droguri povestit de procurori

 

Marți, 29.10.2019, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Suceava, au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a 7 persoane, care au acționat în trei echipe, una a dealerului principal și două ale intermediarilor acestuia, suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.

În fapt s-a reținut că, inculpații au introdus în ţară şi deţinut droguri de risc și de mare risc, în scopul obţinerii de beneficii materiale prin vânzarea acestor droguri către diferiţi consumatori.
Întrucât în cauză a rezultat faptul că, la data de 29.10.2019, dealerul urmează să vândă unei persoane, prin intermediarii acestuia, cantitatea de 500 de comprimate ecstasy, contra sumei de 25.000 lei, organele de urmărire penală au organizat o acțiune de prindere în flagrant, însă a fost nevoie ca aceasta să se desfășoare separat, inculpații acționând în trei echipe.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reținut faptul că, intermediarii intenționau inducerea în eroare a cumpărătorului, prin oferirea spre vânzare de comprimate conţinând steroizi, în loc de ecstasy, activitate prin care intenționau să-i distragă atenția și să-l deposedeze prin violență de suma de 25.000 de lei, cu care urmăreau să cumpere pentru ei înșiși, de la dealer, cantitatea de 500 de comprimate de ecstasy.
Astfel, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 2, la intrarea în municipiul Fălticeni, județul Suceava, dealerul principal a fost oprit în trafic, iar cu ocazia controlului efectuat asupra autoturismului, au fost identificate 516 comprimate de ecstasy, disimulate într-o cutie cu detergent, aflată într-un bagaj.
Cantitatea de droguri de mare risc provenea din Olanda și a fost expediată, prin intermediul unei firme de transport persoane și colete, de către un cetățean olandez de naționalitate română, care se afla în autoturism cu inculpatul. De asemenea, asupra cetățeanului olandez a fost identificată cantitatea de 1,02 grame de cannabis.
Alți 3 intermediari au fost prinși în flagrant delict, într-un autoturism, în timp ce circulau în municipiul Suceava. În timpul flagrantului, doi dintre ei au încercat să fugă, aceștia fiind opriți în trafic, la o intersecție. În urma acestei acțiuni, au fost găsite asupra celor trei, un tub spray super-paralizant, 100 de comprimate ce conțin steroizi, 3 capsule cu substanțe pulverulentă, suspecte a fi psihoactive, un tub spray paralizant și un grinder cu urme de fragmente vegetale.
Aceste activități au fost urmate de un număr de 12 percheziții domiciliare efectuate la locuințele a 11 persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 8 comprimate de ecstasy, 94 de grame de cannabis, 8 pliculețe cu fragmente vegetale ce ar fi cannabis, 9 pachete cu foițe tip OCB, două cântare electronice cu urme de cannabis, un bong, o pipă, o tabacheră, 6 grindere, două box-uri, un dispozitiv cu electroșocuri, un permis de conducere ucrainean, ce pare a fi falsificat, 51 de telefoane mobile, 65 de cartele SIM, 14 stick-uri de memorie, 8 laptop-uri, un DVR, un micro SD, sumele de 4.800 lei și 750 euro și două tablete.
Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător asupra a două autoturisme.
La data de 30.10.2019, Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile faţă de 8 inculpați, între care și un cetățean olandez de naționalitate română, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din B.C.C.O. Cluj, lucrătorilor de poliție din cadrul Brigăzii de Operațiuni Speciale Suceava, I.P.J. Suceava – Serviciul Rutier, Poliția orașului Solca, precum și al cadrelor de jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava și Serviciului Acțiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

 

Ce acuzații li se aduc celor opt suspecți

În urma operațiunii de marți  au ajuns după gratii Marius Roman (pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și procurare, dețineare, transportare, punere în vânzare de droguri de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc)  , Cornel Marian Naida zis Clon (constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri de mare risc, în modalitatea procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare risc), Andrei Nicolae Scripcar (constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare riscl şi trafic de droguri de risc, în modalităţile „procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc), Gheorghe Cîmpan zis Beton (constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare riscl şi trafic de droguri de risc, în modalităţile „procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc), Sebastian Strugariu pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de mare risc și procurare, dețineare, transportare, punere în vânzare de droguri de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc), Vlad Coca(constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare riscl şi trafic de droguri de risc, în modalităţile „procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc) , Ioan Rostoțchi (constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare riscl şi trafic de droguri de risc, în modalităţile „procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc)și Petru Daniel Zalinschi(constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de mare risc, procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare riscl şi trafic de droguri de risc, în modalităţile „procurare, deţinere, transportare, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc).

Arestarea inculpaților a fost pronunţată în camera de consiliu, ieri, 30 octombrie 2019, la ora 23:15, și cei opt au dreptul să o conteste în termen de 48 de ore de la pronunțare.

 

 

 

SORIN NICA

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 săptămâni, 31 octombrie 2019
  • de:
  • Ultima modificare: octombrie 31, 2019 @ 9:26 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

5 comentarii

  1. Ion spune:

    ZdpN a fost singurul ziar care a dat numele persoanei implicate de ieri dimineata si date despre el. Bravo.

  2. mobutusesekocucungbenduwazabanga spune:

    Golanii ăia cu drogurile trebuiau executați pe loc!

  3. Daniel spune:

    Interesanta operatiunea DIICOT și felul în care i-a prins la Fălticeni. Nu cumva pe Roman l-a turnat vreun prieten care a dat la schimb siguranta lui? Sa facă trafic de țigări mai departe? Prea se potrivește o perioadă înainte prind țigări și după oamenii vând relaxați țigările lui știți voi cui și nimenici nimic? Bine ca la țigări e protecția politică dar totuși nu înțeleg vezi și pe astia lui interlopul lui Pește prăjit cu usturoi?

  4. Ion spune:

    Vanzatorii de țigări au chiloți cu blana și pe boss-ul mare cu Iris…ul pe ei. Polițiștii și procurorii sunt la comandă și mai papă. Pa JUSTIȚIE la Fălticeni. O să iasă scandal mare acușica.

  5. Mihaela spune:

    Ptr cei ce vind Droguri, pedeapsa cu moartea. Su distrus viitorul copiilor nostri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string nEBhLL to the field below: