Iohannis la inaugurarea ambulatoriului Spitalului Județean Suceava: “Guvernarea PSD ne-a oferit doar fantasmagorii” - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

Iohannis la inaugurarea ambulatoriului Spitalului Județean Suceava: “Guvernarea PSD ne-a oferit doar fantasmagorii”

De    •   Publicat acum 1 lună, 16 octombrie 2019   •   Fara comentarii

Președintele susținut de PNL Klaus Iohannis a inaugurat, miercuri, noul ambulatoriu al Spitalului Județean Suceava, la invitația liderilor județeni ai acestui partid.

Iohannis a fost așteptat aprox. 10 minute de conducerea spitalului în fața intrării principale, alături de ziariști, sub stricta observație a SPP.

El a vizitat ambulatoriul, apoi a susținut o declarație în care a lăudat investiția cu fonduri europene și județene, dar nu a uitat să trimită și câteva “săgeți” la adresa PSD.

“Guvernarea PSD ne-a oferit constant doar fantasmagorii, nu avem nici spitale regionale, nici examen de rezidențiat reformat.

Guvernarea PSD n-a făcut altceva decât să pună din condei măsuri într-un program cu care i-a amăgit pe români, însă a rămas repetentă la implementare”, a spus rar Iohannis.

După alte luări de cuvânt ale managerului spitalului Vasile Rîmbu și președintelui Consiliului Județean Gheorghe Flutur, Iohannis a fost invitat să planteze un arbore în curtea din fața spitalului.

Oficialitățile s-au retras apoi în biroul managerului Rîmbu, iar la ieșire Iohannis a oferit ziariștilor doar o scurtă declarație prin care a lăudat reprezentanții spitalului, evitând să se pronunțe asupra problemelor politice arzătoare.

Noul ambulatoriu al Spitalului Județean Suceava este amplasat în spatele Unității de Primire Urgențe, clădirea fiind structurată pe demisol, parter și 4 etaje (suprafață totală 4.070 mp.)

Lucrările au fost executate de asocierea Antramicons Pojorâta–Loial Impex Suceava–Dacorum Grup Iași la valoarea de 18 milioane lei.

 

 

 

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 1 lună, 16 octombrie 2019
  • de:
  • Ultima modificare: octombrie 16, 2019 @ 6:06 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string WlOODk to the field below: