Șoseaua de centură a Sucevei a fost deschisă în totalitate după 11 ani. Ministrul Transporturilor: “Eu nu mai văd că mai este de lucrat, ar trebui să ne bucurăm că acest obiectiv este dat în trafic” - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

Șoseaua de centură a Sucevei a fost deschisă în totalitate după 11 ani. Ministrul Transporturilor: “Eu nu mai văd că mai este de lucrat, ar trebui să ne bucurăm că acest obiectiv este dat în trafic”

De    •   Publicat acum 8 luni, 27 septembrie 2019   •   Fara comentarii

*Cuc a recunoscut că, după inaugurare, a mai rămas un … rest de lucrări de 14-20 zile!

 

După 11 ani de la începerea lucrărilor, vineri după-amiază a fost deschisă în întregime șoseaua de centură a municipiului Suceava, mai exact și tronsonul Moara-Șcheia (7 kilometri).

Pe porțiunea Șcheia-Pătrăuți (5 kilometri) se circulă din 2015.

Inaugurarea nu putea fi făcută fără ministrul PSD al Transporturilor Răzvan Cuc, alături de prefectul Mirela Adomnicăi, de care s-au  lipit  senatorul Ioan Stan (PSD) și deputatul Alexandru Băișanu (fugar de la ALDE la PSD).

Ministrul Cuc a declarat că  “este o investiție făcută de Guvernul PSD, așa cum aveți multe alte investiții în județul Suceava, inclusiv DN 18.

Am văzut că foarte mulți au încercat să-și lege numele de acest obiectiv, au avut șansa lor s-o facă în trecut, au eșuat, iată că am rezolvat noi această problemă.

Eu nu mai văd că mai este de lucrat, ar trebui să ne bucurăm că acest obiectiv este dat în trafic, vom face o tură așa pe centură, să vedem dacă este lipsă un parapete, ce se montează acum sunt elemente de siguranță, cu ce incomodează traficul?”.
Cuc a recunoscut că, după inaugurare, a mai rămas un rest de lucrări de 14-20 zile: ”Obiectivul va fi dat în trafic, dar va mai avea 14-20 zile rest de lucrări de efectuat, dar am luat această decizie împreună cu cei de la CNAIR deoarece știu că e foarte important pentru suceveni să degrevăm traficul”.

  

 

 

Prefectul Mirela Adomnicăi a spus că  “porțiunea aceasta a fost abandonată pentru că nimeni nu-și asuma răspunderea să toarne asfalt peste un pământ de flori.

Iată că Guvernul acesta și-a asumat răspunderea, a găsit și soluția tehnică, chiar dacă asta a presupus dublarea sumei, am plecat de la 220 milioane lei și am ajuns la 417 milioane lei, dar ne-am îndeplinit promisiunea.

Am pornit prost ca traseu, a trebuit să găsim soluții și am finalizat ceea ce alții au început prost”.

La varianta ocolitoare lucrările au început de 11 ani și în acest timp s-au consemnat  două rezilieri de contracte.

Valoarea totală a investițiilor a fost de 92 milioane euro, sumă enormă pentru un drum cu o bandă pe sens, în condițiile în care traseul a inclus terenuri cu sol instabil și moale.

Ultimele lucrări au fost executate de asocierea Autotehnorom – Operational Autoleasing – OPR Asfalt – Obras Publicas Y Regadios (Spania) – Florconstruct – Calcarul la o valoare a contractului de 73 milioane lei.

Ruta ocolitoare cuprinde 7 poduri, 4 viaducte, 5 pasaje și 2 parcări.

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 8 luni, 27 septembrie 2019
  • de:
  • Ultima modificare: septembrie 27, 2019 @ 9:29 pm
  • Sub: Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string 8YkCoK to the field below: