Luna viitoare va fi deschis noul ambulatoriu al Spitalului Județean Suceava - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

Luna viitoare va fi deschis noul ambulatoriu al Spitalului Județean Suceava

De    •   Publicat acum 6 luni, 19 septembrie 2019   •   Fara comentarii

La Spitalul Județean Suceava a fost lansat proiectul “Spitalul comunității tale”, prilej pentru o conferință la care au participat managerul Vasile Rîmbu, președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur, oficialități, șefi de instituții.

Flutur a detaliat investițiile derulate în ultimii ani la cel mai important spital din județ, apreciind că în acest an administrația județeană contribuie cu peste 50 milioane lei la bugetul spitalului ( 15% din bugetul județului).

Șeful CJ a anunțat că instituția pe care o conduce a alocat, ieri, 12 milioane lei pentru amenajarea și dotarea laboratorului de medicină nucleară pentru oncologie, care va funcționa în actualul ambulatoriu, acesta din urmă urmând să fie mutat.

“Pacienții vor fi tratați la Suceava, nu vor mai sta programați 6 luni la Târgu Mureș sau la Timișoara.

Am un regret că Ministerul Sănătății nu ne-a aprobat Secția de Arși, dar vom insista în continuare.

Luna viitoare vom pune mai mult ca sigur în funcțiune cel mai modern ambulatoriu din România cu internare de zi, pe model AKH Viena, adică clădirea nouă cu 4 nivele în care avem corespondentul secțiilor din spital, fiecare medic poate să facă analize și poți rămâne la internare peste noapte într-un ambulatoriu modern”, a menționat el.

Lucrările la noul ambulatoriu au fost executate de asocierea Antramicons Pojorâta–Loial Impex Suceava–Dacorum Grup Iași la valoarea de 18 milioane lei, clădirea fiind structurată pe demisol, parter și 4 etaje ( suprafață totală 4.070 mp. ).

 

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 6 luni, 19 septembrie 2019
  • de:
  • Ultima modificare: septembrie 19, 2019 @ 7:23 pm
  • Sub: Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string 3F1KpN to the field below: