SIMULARE FOTO  /  Prima parcare etajată din Suceava va uni Primăria de stadionul Areni, pe deasupra străzii Universității - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

SIMULARE FOTO  /  Prima parcare etajată din Suceava va uni Primăria de stadionul Areni, pe deasupra străzii Universității

De    •   Publicat acum 2 săptămâni, 11 septembrie 2019   •   Fara comentarii

Primarul de Suceava Ion Lungu a anunțat că municipalitatea a demarat procedura pentru realizarea parcărilor supraterane, prima dintre ele urmând să fie ridicată chiar lângă Primărie, deasupra actualei parcări și a străzii Universității (în imediata apropiere a tribunelor stadionului Areni).

Proiectul  (simulare foto)  este lansat în dezbatere publică.

Lungu a precizat că  inițial am dorit să facem această parcare în spatele Primăriei, însă, din păcate, suprafața este mică și nu corespunde cerințelor acestei investiții.

În urma discuțiilor avute cu proiectantul, varianta cea mai eficientă este să o realizăm în parcarea din fața Primăriei, cu extindere pe strada Universității până la stadion, cu circulație pe strada Universității prin parcarea supraterană”.

Prima parcare etajată din Suceava ar urma să aibă 200 locuri. 

                                                          

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

Foto : Primăria Suceava

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 săptămâni, 11 septembrie 2019
  • de:
  • Ultima modificare: septembrie 11, 2019 @ 9:14 pm
  • Sub: Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string MYwijH to the field below: