*traseele instalațiilor de navigație ROMATSA și ale cablurilor de telefonie/CCTV nu figurau în proiectul tehnic
În ședința din 30 august, consilierii județeni suceveni vor aproba actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul terminal de pasageri care se construiește la aeroport.
Noua valoare va fi de 17.016.167 lei (aprox. 3,6 milioane euro), creșterea fiind determinată de lucrările suplimentare care nu figurau în proiect.
“Până acum au fost încheiate toate contractele de prestări servicii și de execuție aferente, în timpul săpăturilor fiind identificate 30 de cabluri electrice și 3 fibre optice, în condițiile în care în documentațiile tehnice figurau doar 5 cabluri electrice și o fibră optică, care trebuiau deviate.
S-a constatat că traseul aferent iluminării platformei a fost executat pe o altă poziție față de cea din proiect, poziție care se suprapune cu amprenta terminalului, apărând necesitatea devierii a 5 cabluri.
Au mai fost identificate 12 cabluri suplimentare pe partea de est a viitorului terminal (aferente instalațiilor de navigație ale ROMATSA) și 11 cabluri suplimentare pe partea de vest (cabluri de telefonie și CCTV), cabluri despre a căror existență nu au fost informații la întocmirea proiectului tehnic și care trebuie deviate”, se menționează în adresa proiectantului – firma Geo Arc Otopeni.
Alte cheltuieli sunt generate de realizarea racordului electric al extinderii terminalului din uzina electrică nouă.
Mai întâi a fost vizată soluția de alimentare a consumatorilor din două transformatoare electrice, dar în urma restricțiilor impuse de Ministerul Fondurilor Europene, se va păstra schema actuală de distribuție, dar cu modificarea tabloului de joasă tensiune.
Toate aceste cheltuieli trebuie acoperite din capitolul Diverse și neprevăzute, al cărui deviz se va majora astfel de la 3,69% la 10%.
Lucrările la noul terminal de la aeroportul Suceava sunt executate de Societatea de Construcții Napoca, UTI Grup și Geo Arc.
Aspectele reclamate se referă la activitatea firmei Tehnic Asist Botoșani, care în perioada 2014-2015 a refăcut total pista, căile de acces şi clădirea aerogării, a construit un nou turn de control și a montat un nou balizaj, valoarea contractului cu finanțare preponderent europeană fiind de 124 milioane lei ( aprox. 28 milioane euro la acea dată).
DAN PASCARU