Limitator de viteză acoperit parțial de asfalt, la Fălticeni. Primarul Coman a cerut o verificare de la Inspectoratul de Stat în Construcții: „Când am ajuns la fața locului nu era niciun limitator de viteză sub stratul de asfalt” - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

Limitator de viteză acoperit parțial de asfalt, la Fălticeni. Primarul Coman a cerut o verificare de la Inspectoratul de Stat în Construcții: „Când am ajuns la fața locului nu era niciun limitator de viteză sub stratul de asfalt”

De    •   Publicat acum 3 săptămâni, 25 iunie 2019   •   2 comentarii

*după ce au apărut imaginile în spațiul public, asfaltul a fost tăiat parțial pentru a se scoate o bucată din limitator, doar că sub asfalt pare că a mai rămas o bucată – FOTO

 

Astăzi, pe rețelele de socializare au apărut imagini de pe șantierul de la intrarea în municipiul Fălticeni, unde se reabilitează podul și o porțiune de drum, în care se vede că un limitator de viteză a fost acoperit parțial cu un strat de asfalt. După ce imaginile au devenit intens comentate, constructorul s-a pus pe treabă și a înlăturat o bucată din limitator și o porțiune mică de asfalt(vezi foto mai jos).

 

 

Reporterul ZdpN a ajuns la fața locului după „descarcerarea” limitatorului și a stat de vorbă cu muncitorii de pe șantier, care erau vizibil iritați de mediatizarea boroboaței lor și au negat vehement că au acoperit cocoașa cu asfalt: „poate doar un pic așa.”

„Era un pic acolo, dar l-am scos. E acolo în spate, aruncat, dacă vrei ți-l dau acasă că și așa nu se mai poate face nimic cu el. Nu mai e nimic sub asfalt, nici nu a fost decât oleacă la limită, dar nu strică asfaltul, era puțin tare, la limită. Nu am pus asfalt pe el, astea-s prostii”, ne-a spus unul dintre muncitori.

Când am cercetat zona în care a fost decupat asfaltul pentru a scoate limitatorul, am descoperit sub un strat subțire de mixtură asfaltică o bucată similară ca textură cu materialul de cauciuc din  care este făcut limitatorul și care pare ca formă construit să se îmbine. Fotografiile sunt grăitoare. Le-am arătat muncitorilor ceea ce am găsit sub asfalt și au spus că este vorba despre o bucată de bitum  sau poate de smoală.

I-am solicitat un punct de vedere primarului Cătălin Coman, care ne-a precizat că a solicitat o comisie de la Inspectoratul de Stat în Construcții Suceava pentru a verifica cele sesizate în presă și pe rețelele de socializare.

„Am fost la fața locului la ora 8, 8.30, în urma unui apel al unei doamne jurnaliste din Suceava. Când am ajuns la fața locului, nu era niciun limitator de viteză sub stratul de asfalt. Și pot să vă confirm că limitatorul de viteză era doar pe banda de mijloc, atât. Niciodată nu a fost montat în partea în care a fost turnat asfalt. Eu am solicitat mâine, printr-un document oficial o verificare de la Inspectoratul de Stat în Construcții.(…) E minciună sfruntată din punctul meu de vedere. Eu știu cum era limitatorul de viteze când a fost montat pe pod. La felul cum este turnat asfaltul, nu s-a turnat pe banda pe care era limitatorul”, ne-a declarat primarul Coman.

Întrebat despre fotografiile în care se vede ca și cum limitatorul ar fi sub asfalt, Cătălin Coman ne-a spus: „Imaginile pot fi făcute dintr-un unghi, se pot face fake-news, fake – photo,  photo-fake, în fine… Nu sunt eu în măsură..Eu la 8.30 nu am văzut niciun fel de limitator acolo sub stratul de asfalt”.

Coman mai spune că se poate verifica poziția unde a fost montat limitatorul de către constructorul Maghego SRL Câmpulung Moldovenesc din fotografiile făcute de reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Construcții care au fost la toate fazele determinante ale proiectului.

Rămâne ca, mâine, reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții să stabilească dacă limitatorul de viteză a fost montat sub stratul de asfalt și dacă dedesubt se mai află o bucată de cauciuc din limitatorul de viteză.

 

 

 

SERGIU JIPA

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 3 săptămâni, 25 iunie 2019
  • de:
  • Ultima modificare: iunie 25, 2019 @ 9:07 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

2 comentarii

  1. Dezastru spune:

    Bine ca stie primarul de fake news sau de fake foto. Nu se gandeste ca el e un primar fake???

  2. Airimitoaei spune:

    Limitatoarele alea sunt de rahat pentru ca sunt puse langa trecerea de pietoni ( ca de altfel in tot orasul ). In mod normal ele se monteaza la circa 25 de metri de trecere pentru a se reduce viteza din timp si a vedea trecerea de pietoni/ pietonii carora trebuie sa le dai prioritate. Poate de data asta se vor monta corect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string Vg9y5J to the field below: