Spectacolul era început atunci când am ajuns noi la căminul cultural din Rotopăneşti. Evoluţii de excepţie, oameni talentaţi, virtuozi ai cântecului popular şi maeştri ai dansului. Scena, amplasată în aşa fel încât ansamblul forma un amfiteatru. Nu cred că s-a ţinut cont de acustică, pentru că difuzoarele de mare putere amplificau orice şoaptă, ci mai degrabă a fost o opţiune vizuală ce a permis o imagine excelentă asupra interpreţilor.
Ar trebui să spun că duminică 16 iunie 2019, de Rusalii, Horodnicenii s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. A fost sărbătoare. Şi dacă ai fi avut ocazia să fii în acea zi în Rotopăneşti, nu cred că nu ai fi simţit pe deplin bucuria unei sărbătoriri autentice. La drept vorbind m-am cam obişnuit să mă aştept la evoluţii monotone, condimentate cu mici şi bere, devenind şi ei tradiţionali (şi prioritari), dar la Rotopăneşti a fost altfel. Oamenii s-au simţit bine şi s-au conectat pe deplin la trăirea sufletească a interpreţilor. Pot spune că această legătură a fost biunivocă, în ambele sensuri pentru că publicul a dansat. Dansatori profesionişti au dansat. Hora este la Rotopăneşti un act de virtute ce-i uneşte pe cetăţeni. Ei se bucură pe deplin şi joacă la unison. Am mai văzut hore, dar la Rotopăneşti ea are comuniune, acel ceva ce-i leagă pe dansatori într-un singur pas, un singur ritm, o singură bătaie de inimă. Şi nu-i o excepţie în Rotopăneşti!
A mai fost şi o sărbătoare a portului popular românesc. În soarele fierbinte albul iei strălucea sublim. Lumina inducea bucurie. Cred că o persistentă undă de fericire a fost în centrul Horei de la Horodnicenii Sucevei. Oamenii au simţit nevoia să vină îmbrăcaţi în haine tradiţionale – nu mulţi, dar din ce în ce mai mulţi – cinstind Tradiţia. Da, s-a simţit filonul ancestral izvorând din firul ierbii. Poate şi pentru că ia are vibraţia ei magică, dansatorii-spectatori au fost cei ce au extins scena în spaţiul destinat publicului. O participare activă într-un consens al fericirii. Şi am văzut locuitorii din Rotopăneşti bucurându-se de folclorul autentic. Timpul s-a scurs pe nesimţite şi numai semnalul de încheiere a fost duşul rece al trezirii din levitaţia indusă de muzica populară românească.
Mi-a mai atras atenţia încă un fapt: angajaţii primăriei veniseră îmbrăcaţi în costum popular. Poate că unii ar considera că-i un act de bravadă, poate că alţii ar considera că-i o modalitate de a induce ideea de uniformă pentru funcţionarul public. Eu cred că-i mai degrabă un exemplu de respect pentru Tradiţie, în general, şi, în special, pentru sărbătoarea comunei, forţa exemplului fiind aici dovedită, devenind astfel un vector de imagine. Dar ei au fost în acelaşi timp şi acei germeni de rotire care au format horele, un factor de echilibru în imaginea de ansamblu a sărbătorii şi a stării de bine induse în rândul publicului. Cine s-a gândit la toate astea merită toate aplauzele.
Să fiu al naibii dacă nu mi-a plăcut!
Video colaj:
GABRIEL TODICĂ
Alte imagini la:
https://www.facebook.com/pg/Artis4Artists/photos/?tab=album&album_id=2230842316997510