Conducerea Universității Ștefan cel Mare Suceava este de acord cu luarea în subordine a clubului de handbal CSU, recent retrogradat din Liga Națională în Divizia A.
Rectorul Valentin Popa a reamintit că acest club a fost administrat de Ministerul Educației ( organigramă : 6 posturi prin Hotărâre de Guvern ), dar modificarea legislației permite subordonarea clubului pe plan local.
Documentația a fost înaintată spre minister, Popa menționând că “există o serie întreagă de avantaje : vom putea adapta organigrama în funcție de nevoi, numărul de posturi este insuficient, vom avea posibilitatea să ocupăm posturi noi”.
În ceea ce privește echipa de handbal, în urma discuțiilor cu primarul Ion Lungu, va fi numit coordonator tehnic decanul Petru Ghervan, iar antrenor principal tot Adrian Chiruț, “considerăm că îi putem acorda o a doua șansă, sperăm să învețe din greșeli, iar noi vom fi mult mai aproape de dânsul.
Între a aduce un antrenor din țară și unul format la Suceava am ales așa, el a căpătat experiență, avem o echipă nouă”.
Secunzii lui Chiruț vor fi Ion Tcaciuc și Iulian Andrei.
Popa a accentuat că în lot vor fi promovați tineri, dar acest lucru este inevitabil, deoarece foștii componenți de bază și-au găsit contracte în Liga Națională.
“Ne propunem ca în 3 ani să ajungem înapoi în topul Ligii Naționale” a conchis rectorul USV, care a recunoscut că Primăria va rămâne principalul finanțator ( 1,5 milioane lei ), CSU urmând să aloce “burse între 500.000 și 600.000 lei, iar ulterior alte fonduri, vom încerca să asigurăm un buget de rezervă”.
În ultima perioadă, primarul Lungu s-a arătat critic la adresa antrenorului Chiruț, căruia i-a cerut, voalat, demisia.
RADU OSTAFIE