309.967 lei va costa portalul de intrare în județul Suceava care se va construi la Poiana Stampei.
Proiectul urmează să fie aprobat în ședința din 30 mai a consilierilor județeni, portalul având o înălțime de 7,40 metri pe Drumul European 85.
Pe el vor fi inscripționate textele Hai în Bucovina, Drum bun, Județul Suceava, Ținutul mănăstirilor și Reveniți, vă așteaptă ținutul mănăstirilor.
Durata estimată de execuție este de 2,5 luni.
Vicepreședintele Viorel Seredenciuc susține că actualul semn de la intrarea în județ “este puțin vizibil și nu răspunde solicitărilor autorităților locale și județene de a promova în plan turistic, economic, social și a patrimoniului natural și cultural cunoașterea importanței istorice a regiunii Bucovina”.
DAN PASCARU