După retrogradarea CSU Suceava, Lungu vrea capul lui Chiruț: “În lumea civilizată, când este un eșec, antrenorul este cel care se sacrifică primul” - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Sport  >  Articolul curent

După retrogradarea CSU Suceava, Lungu vrea capul lui Chiruț: “În lumea civilizată, când este un eșec, antrenorul este cel care se sacrifică primul”

De    •   Publicat acum 1 lună, 22 mai 2019   •   Fara comentarii

Retrogradarea echipei de handbal CSU Suceava din Liga Națională în Divizia A l-a radicalizat pe primarul Ion Lungu, în condițiile în care Primăria este principalul sponsor, anul trecut alocând 1,2 milioane lei, iar în acest an 1,5 milioane lei.

Lungu a declarat azi, într-o conferință de presă, că  “mâine la ora 9 voi avea o întâlnire din nou cu dl. rector Popa, noi ne-am făcut datoria, anul acesta le-am dat deja 200.000 lei.

Lucrurile acolo nu sunt în ordine, să nu se supere dl. Chiruț, dar ceva e putred în Danemarca, echipa n-a funcționat așa cum trebuie.

Să facem o strategie clară, să vedem cum putem reveni sezonul viitor în Liga Națională.

Îmi pare rău, dar ce pot să fac, nu pot eu să intru să joc în locul lor”.

Întrebat dacă solicită retragerea antrenorului Adrian Chiruț, Lungu a spus  “în lumea civilizată, când este un eșec, antrenorul este cel care se sacrifică primul.

N-am nimic cu Chiruț, dar dacă retrogradează, na, sunt niște reguli.

Am colaborat bine cu el, dar trebuie să se întâmple ceva, să luăm niște măsuri”.

RADU OSTAFIE

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 1 lună, 22 mai 2019
  • de:
  • Ultima modificare: mai 22, 2019 @ 7:45 pm
  • Sub: Sport, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string R6G1tL to the field below: