Tomac la Suceava: “Cea mai mare amenințare pentru UE sunt curentele politice populiste”

 

Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară și locul 2 la europarlamentare (după Traian Băsescu) a susținut marți după-amiază o conferință de presă la Suceava, declarând că  ”pe noi Uniunea Europeană ne-a crescut, de când am intrat în Uniunea Europeană am atins un nivel de prosperitate fără precedent”.

Șeful PMP a accentuat că românii care au plecat la muncă în străinătate pot fi aduși acasă atunci  ”când România va fi pregătită să-i primească înapoi”, proces care va determina mai multă integrare în UE.

”Uniunea Europeană se află într-un moment vulnerabil, cea mai mare amenințare se află în interiorul ei, sunt curentele politice populiste, oameni politici care pentru a-și justifica neîmplinirile interne pasează toată responsabilitatea pe Uniunea Europeană, așa cum face Dragnea, Orban la Budapesta, Salvini în Italia” a menționat Tomac.

El s-a pronunțat pentru stabilirea unor concordanțe în privința subvențiilor agricole, dând exemplul unui fermier român care încasează 196 euro / hectar, în timp ce un altul din vest primește 400 euro / hectar,  ”această discriminare trebuie eliminată pentru că alimentează foarte mult discursul populist”.

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string aFhud0 to the field below: