Inspiraţie, erudiţie şi premoniţie - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

Inspiraţie, erudiţie şi premoniţie

De    •   Publicat acum 7 luni, 17 mai 2019   •   Fara comentarii

N-am ştiut că există o Ambasadă a Sustenabilităţii. Mi s-a spus că pe strada Speranţei… Nu, nu la parter cum sugerează cântecul, ci numărul 42. Am crezut că e o glumă, dar s-a dovedit a fi cât se poate de reală. E o clădire boierească, renovată, frumoasă, în care, la parter, te întâmpină un salon elegant prelungit către o a doua cameră având o deschizătură în unghi drept, ambele camere având convergenţa spre un elegant pian la care evolua Mădălin Voicu jr. Îl acompania pe Antonio Nicholas Piculeaţă care evolua la vioară. Repetau pentru mini-concertul ce va avea loc în finalul festivităţii de premiere. Nu m-am putut abţine şi mi-am dezlănţuit avidul aparat de fotografiat pentru a-mi garnisi memoria cu imagini nevolatile, o ultimă speranţă a perpetuării ei în spaţiul extrauman, condiţie firească pentru a împărtăşi ceea ce am văzut, cu cei ce n-au văzut.

 

 

Festivitatea de premiere aducea în aceeaşi ambasadă, fericiţii câştigători ai unui concurs iniţiat de minoritatea rromă din România, „Bronislawa Wajs”, ediţia a II-a. Am participat şi eu şi cred că am fost destul de convingător pentru a motiva juriul să-mi acorde locul II. Nu mi-am propus să descriu în detaliu evenimentul. A fost acolo şi un aparat foto, şi o cameră de luat vederi, încât profesioniştii, mânuitorii lor, vor povesti mai multe pe canalele media prin care se fac uzual auziţi. Eu am dat ascultare juriului şi reflecţiilor lui asupra lucrărilor. Apoi, laureaţii şi-au citit din creaţii. Iar virtuozii muzicieni au încheiat serata, oferind un exemplu de eleganţă şi bun gust. Da, au fost la înălţime şi cuvintele sunt prea seci pentru a putea descrie totul.

M-am retras în cămin şi mi-am răsfoit memoriile aşa cum le-am surprins în „peliculă”. Copilul acela de 12 ani mă fascinase prin eleganţa cu care-şi mânuia instrumentul muzical. Un talent înnăscut, virtuoz în adevăratul sens al cuvântului. Vioara sa vibra sublim. Şi totuşi, ceva mă frământa: chipul său îmi era cunoscut…

Ar fi corect din partea mea să amintesc de cei ce şi-au aplecat fruntea spre lucrările celor înscrişi în concurs: Mihai Neacşu, director CNCR; Daniel-Samuel Petrilă, director revista „Rromano vak”; Pavel Zsigmon, preşedinte „Amare phrala” Tămajda; Daniela Roxin, filolog. Au fost prezente diverse personalităţi ai comunităţii pe care, spre nepriceperea mea, nu pot să le enumăr.

Scriitorii premiați, pentru lucrările scrise în limba română (Premiul I: Ion Tunaru, Emil-Iulian Sude; Premiul II : Viorel Gongu, Gabriel Todică; Premiul III: Tudor-Cristian Gongu, Ionuț Panțiru, Gabriela Ana Bălan, Marian Ghiță; Mențiune: Violeta Alina Țâbuleac, Miriam Țepeş-Handaric, Leonard Relea), pentru cele scrise în limba rromă (Premiul III: Rajko Jovanovic  – Serbia, Maja Jovanovic – Serbia, Nicolae Biter – România) şi pentru traduceri în limba rromă (Premiul II: Sorin Cristian Moisescu – România, Pancenko Janus – Ucraina, Lilith Mazikina – Rusia; Premiul III: Cristi Florin Curt – România, Gherman Boldijar – România) au onorat, în măsura posibilităţilor, această festivitate. Caracterul internaţional al concursului nu a permis comprimarea distanţelor fizice decât pe calea virtuală oferită de internet. Timpul s-a scurs ameţitor de repede aşa că am rămas triburari amintirilor.

Şi totuşi, copilul acela îmi răscolea amintirea deşi nu l-am văzut niciodată. Am aflat de la organizator că are deja un palmares bogat: Premiul I la Concursul Naţional „Tinere Talente“ 2015, Premiul I la Concursul Naţional „Victor Giuleanu“ 2015, Premiul I la Concursul Internaţional „Paul Polidor“ 2016 sau Premiul I la Concursul Naţional de interpretare „Dan Cumpătă“ 2016. Şi iată, pe 10 mai 2019, l-am întâlnit şi l-am ascultat fascinat în acea ambasadă din Bucureşti. Sunt sigur că nu ne-am întâlnit înainte. Şi totuşi… ceva îmi spunea că îl cunosc… Nu pe el… ci concentrarea din privirea lui. Conexiunea, transpunerea şi comunicarea cu vioara îmi erau conoscute. Încercasem să le surprind pe memoria nevolatilă a aparatului de fotografiat, dar ştiam că mai încercasem asta, altfel…

Da, l-am desenat din vis aşa cum îmi imaginasem un adevărat interpret, cu şase ani înainte de a-l întâlni fizic. Am pus apoi alături desenul meu de atunci cu fotografia sa de acum. Le găsesc asemănătoare. Poate e doar o părere… Poate nu!

 

 

 

GABRIEL TODICĂ 

    Print       Email
  • Publicat: acum 7 luni, 17 mai 2019
  • de:
  • Ultima modificare: mai 17, 2019 @ 9:11 am
  • Sub: Cultural, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string KvbycJ to the field below: