Primarul Coman promite că podul de pe 2 Grăniceri va fi gata peste 4 luni

Lucrările de consolidare și refacere a podului de la intrarea în municipiul Fălticeni dinspre București ar trebui să fie finalizate peste cel mult 4 luni.

Cel puțin așa a promis primarul Cătălin Coman la  întâlnirea electorală desfășurată sâmbătă, la Centrul Cultural Grigore Vasiliu Birlic”, în fața membrilor și simpatizanților PSD.

Finalizarea lucrărilor este foarte importantă pentru reluarea traficului rutier în condiții optime deoarece  aceste intervenții presupun  închiderea parțială a traficului rutier  și creare unor aglomerări, mai ales că la Fălticeni nu există șosea de centură și tot traficul spre Suceava, Botoșani și graniță trece pe acolo.

Investitia, in valoare de peste 3 milioane de lei, se derulează prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL). Constructorul care a câștigat licitația este firma Maghebo SRL din Câmpulung Moldovenesc.
Lucrarile de reabilitare vor consta in interventii la structura de rezistenta a podului, lucrari hidrotehnice, realizarea rampelor de acces, modernizarea instalatiilor de iluminat public, dar si modernizarea unei portiuni de drum, de la Statuia Granicerului pana la sensul giratoriu.

 

 

 

DANIEL BOGHIȚĂ

reporter@ziaruldepenet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string PJVi1C to the field below: