UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (130): Casa de Cultură Suceava în anul inaugurării - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Rubrici  >  Articolul curent

UN ORAȘ, DOUĂ SECOLE (130): Casa de Cultură Suceava în anul inaugurării

De    •   Publicat acum 4 săptămâni, 28 aprilie 2019   •   Fara comentarii

SURSA FOTO: LIVIU BURAC

În urmă cu jumătate de veac, centrul orașului Suceava ( intersecția Ștefan cel Mare – Nicolae Bălcescu ) trecuse printr-o demolare urmată, firesc, de refacere. Locul caselor și prăvăliilor vechi fusese luat de blocuri cu spații comerciale la parter și de piața centrală, loc de promenadă și relaxare.

Casa de Cultură era abia inaugurată, după 4 ani de lucrări coordonate de arhitectul Nicolae Porumbescu. În ton cu vremurile politice de atunci, titulatura clădirii a fost Centrul de creație și cultură socialistă Cântarea României al sindicatelor. Piața 23 August a fost reconfigurată și modernizată, nelipsind instalațiile de iluminat de un metru înălțime și obiectele ceramice de dimensiuni ceva mai mari, foarte la modă atunci.

Circulația vehiculelor era permisă pe toată strada Ștefan cel Mare, pe locul pietonalului actual. Ne amintim că, de 23 august, pe acel segment de stradă se desfășurau paradele obligatorii ale oamenilor muncii, activiștii de frunte ai partidului unic aplaudându-i de la tribuna amplasată în apropiere.

În partea stângă a fotografiei distingem o parte din terasa restaurantului Union, care alături de cofetăria cu același nume, amplasată deasupra, se bucurau de faimă ( cofetăria nu mai există astăzi, dar, cine știe, poate va fi reinventată… ) Pe acoperișurile blocurilor și a clădirii IRE tronau lozinci mobilizatoare mari, ancorate solid, care aveau să fie date la fier vechi în decembrie 1989, dar și antene ”de ruși” ce au devenit inutile după introducerea cablului TV.

Piața actuală are o altă înfățișare, poate nu neapărat mai atrăgătoare, dar sigur mai înghesuită. Și mai eficientă la subsol, acolo unde au fost construite două parcări.

 

 

 

TEODOR PUȘCAȘU

reporter@ziaruldepenet.ro

Foto 1 : LIVIU BURAC

    Print       Email
  • Publicat: acum 4 săptămâni, 28 aprilie 2019
  • de:
  • Ultima modificare: aprilie 28, 2019 @ 1:43 pm
  • Sub: Rubrici, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string sI1sPB to the field below: