Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc va efectua, mâine, o vizită de lucru în județul Suceava.
În jurul orei 9,30, el se va afla la Rădăuți, pe șantierul șoselei de centură a municipiului, iar în jurul orei 12 va fi prezent pe șantierul rutei ocolitoare a Sucevei, unde va susține și declarații de presă.
În urmă cu câteva zile, șantierul din Suceava a fost vizitat și de Ovidiu Laicu – directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași ( beneficiarul lucrărilor ).
Prefectura a anunțat atunci că s-au executat lucrări civile și edilitare, lucrări de consolidare-pregătire terasament pentru îmbunătățirea terenului de fundare, lucrări de drumuri și lucrări de terasamente.
Reprezentantul antreprenorului Autotehnorom – Vasile Rîpan și-a asumat finalizarea lucrărilor în termenul contractual ( vara acestui an – n.r. ), execuția urmând a se desfășura cu respectarea strictă a condițiilor tehnice și de calitate, doar în condiții meteo propice.
DAN PASCARU
reporter@ziaruldepenet.ro
Vine la Suceava ministrul Cuc sa facă campanie electorala pentru PSD Suceava și pentru Ion Stan. Cuc nu face centurile. Mănâncă bine, bea un șpriț și se fotografiază cu burtoșii din PSD care dorm în parlament. Campanie electorală ieftină.