Casă afectată de incendiu la Preutești

 

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit, ieri după-amiază, cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Leucușești, comuna Preutești.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în bucătăria locuinței, pe o suprafață de aproximativ 20 mp., cu pericol de propagare la întreaga construcție și la anexele gospodărești.

Au ars obiecte de uz casnic și de mobilier, aparate electrocasnice și alte bunuri și s-au degradat pereții portanți de la parter și de la mansardă.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de amplasarea necorespunzătoare a materialelor combustibile față de soba cu acumulare de căldură.

 

 

SORIN NICA

reporter@ziaruldepenet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string YdBR5Q to the field below: