Vernisajul expoziției "Un pictor de front. Aurel Băeșu (1896-1928). Portrete". Cronica artistului trimis să expună în vecini - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

Vernisajul expoziției “Un pictor de front. Aurel Băeșu (1896-1928). Portrete”. Cronica artistului trimis să expună în vecini

De    •   Publicat acum 2 săptămâni, 2 decembrie 2018   •   Fara comentarii

În galeria cu gratii a Muzeului de Artă Ion Irimescu din municipiul Fălticeni, perete în perete cu sala pictor Aurel Băeșu, a avut loc, ieri după-amiază, vernisajul expoziției Un pictor de front. Aurel Băeșu (1896-1928). Portrete, eveniment organizat de Complexul Muzeal Neamț, în colaborare cu instituția gazdă. Ca o amară observație,  trebuie să adaug aici că, întors acasă pentru o vizită scurtă de câteva zile, pictorul Băeșu nu a putut intra cu lucrările sale în sala care îi poartă numele, aflată acum în proprietatea primăriei, și a fost trimis să își expună operele alături, la vecinii (SIC!) de la muzeu, într-o sală improprie, cu zăbrele.

Moderatorul evenimentului a fost preotul Teodor Brădățanu, managerul  Muzeului de Artă Ion Irimescu Fălticeni, iar ambientul a fost asigurat de pianistul Ciprian Gagiu, profesor la Colegiul de Artă din Suceava.

Celebrăm astăzi Ziua Națională a României prin această frumoasă expoziție, autor Aurel Băeșu, și ne bucurăm că putem completa această zi frumoasă în orașul nostru frumos, Fălticeni, notre amour. Suntem onorați că astăzi avem doi vorbitori distinși, pe doamna doctor Mihaela Verzea, directorul adjunct al Complexului Muzeal Neamț, și pe colaboratorul nostru fidel, domnul  scriitor Grigore Ilisei. O voi ruga pe doamna Mihaela Verzea, curatorul expoziției, să ne prezinte expoziția”, a spus preotul- manager Brădățanu.

 

“Acest proiect <Un pictor de front. Aurel Băeșu (1896-1928). Portrete> s-a născut datorită mai multor factori. În primul rând, anul trecut, la invitația unui colecționar de artă, doamna Luciana Găleanu, din Piatra Neamț, o expoziție în luna august a acestui an cu ocazia comemorării a 90 de ani de la moartea lui Aurel Băeșu. Gândindu-ne la faptul că suntem în An Centenar și trăgând cu ochiul la ce fac colegii noștri din țară, am văzut depre proiectul Muzeului Național de Artă, un proiect intitulat Atelier de front.Artiști plastici în marele război 1916-1918, concretizat și cu un catalog extraordinar, unde l-am regăsit printre artiștii plastici mobilizați în marele război pe Aurel Băeșu și, atunci, gândindu-ne la colecția de artă a Muzeului de Artă Piatra Neamț, am spus că trebuie și se cuvine să facem și noi un eveniment dedicat lui Aurel Băeșu. Pictorul este forte bine reprezentat în colecția muzeului din Piatra Neamț, este născut la Fălticeni, dar din anul 1922 se retrage la Piatra Neamț, și trăiește acolo 6 ani, până în august 1928, legat fiind de oameni speciali. Aurel Băeșu și-a luat seva inspirației de la Piatra Neamț pentru că a fost înconjurat de oameni speciali, G.T. Chirileanu, bibliotecarul Curții Regale a României, de familia Lalu, o distinsă familie din Piatra Neamț, de familia Vorel, și dacă ne uităm pe simezele galeriei Ion Irimescu îi vom vedea pe reprezentanții acestei familii pictați. Expoziția inițial reunea 80 de lucrări, din care mai bine de jumătate vizau opera de front a lui Aurel Băeșu. Nu puteam să facem o expoziție doar cu opera de front pentru că aceasta nu este foarte consistentă ca număr, ca valoare este excepțională, și atunci am extins tema expoziției și am adăugat portrete, pentru că pictorul a fost mobilizat din noiembrie 1916 și până în 1918 pictează chipurile războiului. (…) Expoziția ajunge la Fălticeni într-o formulă aproape completă, lipsesc doar 10 lucrări din patrimoniul Muzeului Național de Artă și o lucrare din patrimoniul Muzeului Național Cotroceni- o scenă de luptă-, însă expoziția rezumă ce are mai esențial și ce ne-am propus noi, calittea de pictor de front a lui Aurel Băeșu. Am început această săptămână tot cu Aurel Băeșu și nu cred că este o întâmplare. Aflându-mă în casa nepoatei sculptorului, cioplitorului în piatră Vincenzo Puschiasis, mi-a povestit  câteva lucruri despre Aurel Băeșu. Mama dumneaei, Tereza Puschiasis, l-a cunoscut  când era copilă, în 1924-1925, și era recunoscută ca cea mai frumoasă fată din Piatra Neamț. Iar pictorul a dorit să o picteze, doar că mama ei nu a fost de acord să stea să îi pozeze unui pictor. Spunea însă despre pictor că era foarte frumos, cu ochi sclipitori, și știm că acest lucru era cauzat de boala sa, tuberculoză, și purta întotdeauna la gât o eșarfă roșie. L-am prezentat pe Aurel Băeșu în calitate de pictor de front și pentru că războiul i-a marcat existența. Știm foarte bine că Aurel Băeșu s-a îmbolnăvit în perioada în care a fost mobilizat pe front, fiind mobilizat în marșuri de sute de kilometri, mâncând mizerabil –așa se exprimă chiar artistul”, a subliniat  Mihaela Verzea în prezentarea sa.

 

 

Scriitorul și criticul de artă Grigore Ilisei, un fălticenean autetic, care a revenit de nenumărate ori acasă pentru a participa sau chiar a gira evenimente culturale,  a decupat conturul local al pictorului Aurel Băeșu, a identificat rădăcinile genezei creației artistului și a făcut o scurtă prezentare a vieții și operei acestuia.

“E o cifră rotundă, sunt 90 de ani de la moartea pictorului Aurel Băeșu și cred că este, în primul rând, o datorie morală pentru Fălticeni să-i cinstească memoria. Aurel Băeșu este legat de trei centre urbane românești și unul din afara frontariilor. Fălticenii sunt primordiali pentru că este locul genezei sale, s-a născut aici și a stat până când a absolvit gimnaziul Alecu Donici- nu exista încă pe atunci Liceul Nicu Gane-, și a devenit foarte repede, învățâmântul era structurat altfel, la 16 ani, elev-student , să zic așa, al Școlii de Arte Frumoase de la Iași. La Iași s-a format într-un spirit academic, care a fost puțin constrângător pentru formația lui, pentru că școala condusă atunci de Gheorghe Popovici, care s-a format în ambianța italiană și franceză, dar academist în ființa lui, era într-adevăr îngrăditoare pentru libertatea și fantezia, pentru acest tumult creator care exista în această făptură care se numea Aurel Băeșu. Apoi a mers la Roma, unde a studiat fără să termine deși s-a făcut foarte repede remarcat în expozițiile la care a fost prezent, pentru a se stabili la Piatra Neamț, probabil și din cauza bolii de care suferea, ftizia- fără nici o speranță de viață, doar de prelungire a existenței un anumit timp-, un climat curat, cu munte și acolo s-a simțit într-adevăr bine, a avut și companioni cu care a fost afini și cu care a putut intra într-un dialog și care i-au creat un cadru care a fost stimulator pentru creația sa. Și acolo a și sfârșit, la 32 de ani numai, foarte tânăr. Într-un fel poate exista o similitudine între Nicole Labiș, care-i tot din această parte a țării, care s-a stins foarte repede, la 21 de ani și încă o lună, și această viață foarte scurtă curmată foarte repede care a fost a lui Aurel Băeșu. Și amândoi, și Labiș și Aurel Băeșu, au ars intens și au realizat într-un timp ireal de scurt, așa cum a fost și cazul lui Eminescu, o operă care este solidă și peste care nu se poate trece. Labiș a avut rolul lui, practic marea generație anilor 60, cu Nichita Stănescu, îi datorează foarte mult. El a deschis niște porți pe care apoi ei au putut umbla. Și Aurel Băeșu, la fel, s-a consumat cu o intensitate aproape voltaică, reușind să dea această operă solidă peste care, așa cum spuneam, nu se poate trece, ea are un loc al ei bine situat în istoria artelor frumoase românești.
Spuneam, sigur, orașul acesta, Fălticeni, îi datorează mult și trebuie să facă mult pentru cultivarea memoriei lui, și ar trebui să se gândească, pentru că în depozitele sale  există câteva lucrări importante ale lui Aurel Băeșu, ilustrând două mari direcții care sunt caracteristice picturii sale: pe de o parte peisagistica, în care excelează acest mare artist, și
, după aceea, portretistica, pe care o vedem în fața noastră și care dă dovada unei capacități extraordinare de citire a sufletului omenesc, însoțită/împreunată evident cu mijloace tehnice care îi permit să realizeze ceea ce este, adică să dea acest fior al vieții, cum s-a spus, în fiecare dintre aceste lucrări pe care noi le privim. Și, deci, Fălticenii au o datorie mare în această privință, mai ale că Fălticenii nu sunt numai locul nașterii, sunt și locul primelor impulsuri, a primelor porniri. Se face o paralelă, nu-i nimic dovedit deocamdată, că are o legătură de rudenie cu Sadoveanu și, din acest punct de vedere, prezența titanului Sadoveanu chiar în anii tinereții sale, era un monument în felul lui. Anul 1904, anul Sadoveanu, era deja o personalitate de o magnitudine națională,  l-au influențat enorm de altfel. Și el era într-o seducție,o admnirație permanentă, pentru uriașul care stătea aici, în deal, pe strada Rădășeni, și i-a pictat, printre altele, și poarta pe care meșterii de la Bunești au făcut-o la casa domniei sale, și când s-a reușit înainte de 1989, recuperarea casei de la cineva care o cumpărase în mod cinstit și onest, reconstituirea porții s-a făcut pe baza acestei vetude, a acestei priveliști pe care ne-a lăsat-o spre amintire și neuitare Aurel Băeșu.  Într-un fel, gustul acesta pentru peisaj își are rădăcinile și își are izvorul în opera sadoveniană. Fără a fi un descriptivist, în sensul minor al cuvântului, Aurel Băeșu este un peisagist care, asemeni lui Sadoveanu- mulți contest această paralelă pentru că spun că spun că proza lui Sadoveanu nu este o proză picturală, cuvântul lui nu e un cuvânt mustos și zemos, cu valențe plastice, dar este deși nota dominant este sonoritatea, auzul, furtuna, sunetul șuerul vântului, ș.a.m.d. Dar felul în care Sadoveanu descria  priveliștile acestui topos, a împrejurimilor lui, a fost un stimulent pentru Băeșu, care a încercat și el să găsească echivalențe plastice și să transpună priveliști cu tihna, cu armonia lor lăuntrică, cu elementele de expresivitate maximă în peisaje care sunt dăinuitoare și astăzi și sunt mărturisitoare și se află și astăzi, unele dintre ele, în tezaurul Fălticenilor datorită faptului că el avusese o legătură foarte apropiată cu unul din marele spirite ale acestui loc, un spirit cultural și în același timp un spirit administrativ, un ziditor. E vorba de Vasile Ciurea. Zidind muzeul lui Vasile Ciurea la începutul secolului, Băeșu a fost la fel ca și Eugen Lovinescu, un dăruitor, adică a dăruit niște lucruri pentru acest muzeu ca el să capete corp, să aibe forță, să însemne ceva”, au fost cuvintele lui Grigore Ilisei.

 

 

 

 

SERGIU JIPA

sergiu@ziaruldepenet.ro

 

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 săptămâni, 2 decembrie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: decembrie 2, 2018 @ 11:00 am
  • Sub: Cultural, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string MI03aO to the field below: