Percheziţii în Suceava și alte 7 județe pentru destructurarea unor grupări specializate în fraude informatice, spălare de bani şi fals informatic. Prejudiciul: 3 milioane euro - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

Percheziţii în Suceava și alte 7 județe pentru destructurarea unor grupări specializate în fraude informatice, spălare de bani şi fals informatic. Prejudiciul: 3 milioane euro

De    •   Publicat acum 7 luni, 22 noiembrie 2018   •   Fara comentarii

Procurorii DIICOT Vâlcea şi poliţiştii au făcut, azi, peste 50 de percheziţii în 8 judeţe ( printre care și Suceava ) şi municipiul Bucureşti pentru a destructura 5 grupări specializate în fraude informatice, spălare de bani şi fals informatic, care ar fi prejudiciat cel puţin 500 de persoane.

Valoarea prejudiciului este de 3 milioane de euro, iar 93 de suspecţi vor fi duşi la audieri la DIICOT Vâlcea.

Activitatea infracţională a grupărilor, care au colaborat şi s-au sprijinit reciproc, a determinat implicarea în activitatea delictuoasă a unui număr de cel puţin 93 de suspecţi, care au avut diferite roluri şi au avut ca scop controlarea unor fluxuri financiare formate dintr-un număr total de 200 conturi deschise în România şi alte 9 ţări din Europa, dar şi Mexic.

Fluxurile financiare au fost utilizate pentru a frauda prin intermediul sistemelor informatice prin multiple moduri de operare un număr de cel puţin 500 de persoane vătămate prejudiciate cu o sumă totală de 3 milioane euro.

Grupările erau organizate pe mai multe paliere, palierul 1 fiind format din membrii grupării care au rolul de coordonator al activităţii infracţionale.

Membrii acestui palier au avut rolul de a obţine, prin diferite modalităţi, datele unor conturi bancare deschise în diferite ţări pe care le-au pus la dispoziţia autorilor fraudelor pentru a le folosi la comiterea infracţiunilor.

Ulterior comiterii fiecărei infracţiuni şi confirmării virării sumei de bani de către victimă, membrii acestui palier aveau rolul şi de a transfera şi ulterior retrage sumele de bani şi după oprirea unui procent, în jur de 30 % în funcţie de înţelegerile infracţionale, remiteau sumele de bani către membri palierului 2.

Potrivit DIICOT, palierul 2 este format din autorii efectivi ai fraudelor, care au utilizat conturile bancare deschise în străinătate pentru fraudarea victimelor şi ulterior au beneficiat de cota convenită din sumele de bani, care le era remisă după ce banii erau transferaţi şi retraşi.

Palierul 3 este format din suspecţii care au avut rolul de a deschide conturi bancare în România şi alte ţări pe care le-au pus la dispoziţia grupării în vederea transferării sumelor de bani din conturile din străinătate şi ulterior a retragerii acestora.

 

 

SORIN NICA

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 7 luni, 22 noiembrie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: noiembrie 22, 2018 @ 2:38 pm
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string Kj6ZZn to the field below: