Nechifor, fost șef de Consiliu Județean Suceava, nu este de acord cu deschiderea depozitului de deșeuri din pasul Mestecăniș: “Vom cere clemență Comisiei Europene să ne scutească de penalități”   - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

Nechifor, fost șef de Consiliu Județean Suceava, nu este de acord cu deschiderea depozitului de deșeuri din pasul Mestecăniș: “Vom cere clemență Comisiei Europene să ne scutească de penalități”  

De    •   Publicat acum 4 săptămâni, 16 noiembrie 2018   •   1 comentariu

Deși a participat la derularea lucrărilor pe fonduri europene la depozitul de deșeuri din pasul Mestecăniș (Pojorâta) pe vremea când era președinte al Consiliului Județean Suceava din partea PSD, deputatul Cătălin Nechifor – președinte Pro România Suceava a declarat, azi, că  “pe Mestecăniș este o enormitate, dar toți și-au dat avizul, dacă schimbam proiectul, pierdeam toți banii europeni”.

Valoarea proiectului a fost de 220 milioane lei.

El a spus, într-o conferință de presă, că “deciziile care s-au luat cu locația nu-mi aparțin, au fost în 2009  ( pe vremea mandatului lui Gheorghe Flutur – n.r. ),  alt președinte, cu toate avizele de rigoare, inclusiv Comisia Europeană a fost de acord cu acest proiect”.

Nechifor a anunțat că va solicita comisarului european Corina Crețu sprijin pentru scoaterea la liman a proiectului de la Pojorâta :  “Voi adresa o scrisoare, sper că dna. Crețu va avea toată disponibilitatea să încerce măcar să ne ajute cu o vorbă bună și cu un sfat să vedem ce putem face.

Groapa de la Pojorâta eu am construit-o, îmi asum lucrul ăsta, nu caut vinovați, nu am decis eu locația, dar trebuie să facem orice e posibil să nu fie deschisă.

Cred că e puțin absurd ce spun eu, dar asta e realitatea.

Groapa nu trebuie deschisă, vom vedea ce vom face cu ea, vom cere clemență Comisiei Europene să ne scutească de penalități.

În cel mai bun caz este să fie corecție aplicată numai pentru Pojorâta, înseamnă 27 milioane lei.

Curtea de Apel Suceava a decis, în iulie, suspendarea proiectului depozitului ecologic de deșeuri din Pojorâta, realizat majoritar cu fonduri europene.

Tribunalul Suceava a anulat hotărârea Consiliului Local Pojorâta prin care s-au transferat Consiliului Județean 9 hectare de păşune, după ce anterior Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție au declarat proiectul ilegal prin decizii irevocabile.

CJ Suceava a alocat 120.000 lei pentru a continua în justiție bătălia de avizare a depozitului de deșeuri.

Banii urmează să fie folosiți pentru achiziționarea serviciilor juridice de consultanță, asistență și reprezentare a CJ în dosarul nr. 3655/117/2018 înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj.

Administrația suceveană a fost acționată în judecată de Societatea Civilă Profesională de Avocați Plopeanu & Ionescu din Cluj Napoca, cauza fiind expusă pe 92 de file și peste 300 de file de înscrisuri, studii și planșe tehnice.

Lucrările la depozitul de gunoi Pojorâta cu o suprafață de 4,4 hectare și o capacitate de 390.000 tone, care urma să deservească localitățile din zona de munte a județului, au început în 2013 și trebuia încheiate în 2016, dar abia în acest an au fost finalizate.

Contractul a fost semnat cu Bilfinger Baugesellschaft Austria şi Concret Construct AG Gura Humorului, la valoarea de aproximativ 7,5 milioane euro.

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 4 săptămâni, 16 noiembrie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: noiembrie 16, 2018 @ 3:04 pm
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

1 comentariu

  1. eugen spune:

    Am ajuns de rasul curcilor,ne judecam intre noi pentru niste hotarari luate de consilii locale fara ai obliga nimeni.Banii de la U.E. au fost luati pentru groapa de gunoi si au fost folositi.Acum ce dorim o sentinta judecatoreasca sa acoperim groapa?Uniunea Europeana ne va obliga sa returnam acesti bani folositi ineficient.Si atunci ma intreb pentru ce sa platesc eu ca cetatean al acestui judet?Sa plateasca vinovatii,cei care au votat proiectul si mai ales pentru faptul ca acele sedinte erau platite.Fara a face politica,fara nici o inclinatie pentru unii sau altii cer ca cei care au initiat si aprobat aceste proiecte de atragere nejustificata a banilor din fonduri europene sa plateasca.Si pentru ca este si postul nasterii Domnului va rog mai multa decenta si bun simt in acuzatii unul pe altul.Nimeni nu te poate obliga indiferent de functie sa votezi o ilegalitate.Cred ca organele in drept ar trebui sa se autosesizeze si sa actioneze.ASTEPT SA VAD URMARILE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string MwfAKu to the field below: