Polițist fălticenean băut și violent reținut după ce a agresat echipajul care îl oprise.  El și-a lovit colegii cu pumnii și picioarele - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

Polițist fălticenean băut și violent reținut după ce a agresat echipajul care îl oprise.  El și-a lovit colegii cu pumnii și picioarele

De    •   Publicat acum 9 luni, 24 octombrie 2018   •   Fara comentarii

Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a lucrătorului de poliţie Dumitru Norocel din Fălticeni, cercetat pentru săvârşirea a două infracţiuni de ultraj şi a infracţiunii de refuz de prelevare mostre biologice.

Cauza este instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul IPJ Suceava – Biroul Control Intern.

Luni seara, Norocel, care emana miros de alcool, conducea un autoturism pe un drum public, tamponând şi avariind un autoturism parcat regulamentar.

După incident, el a coborât din autoturism, însă nu i-a permis proprietarului autoturismului avariat să fotografieze urmările accidentului şi a părăsit zona.

La scurt timp, Norocel a fost identificat de o patrulă de poliţie în timp ce se afla în autoturism, în apropierea blocului în care locuieşte.

După ce a coborât de la volan, fiind interpelat şi somat legal să se oprească şi să însoţească organele de poliţie pentru clarificări legate de tamponarea petrecută cu puţin timp în urmă, bărbatul a agresat fizic pe unul dintre agenţii de poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, lovindu-l cu palma sau pumnul în zona tâmplei şi spărgându-i ochelarii de vedere.

Ulterior, l-a lovit pe acelaşi agent de poliţie cu piciorul, de mai multe ori în zona tibiei stângi.

În plus, Norocel l-a ameninţat pe agentul de poliţie cu moartea, cu acte de violenţă şi cu destituirea din funcţie, iar pe un alt agent de poliţie, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, coleg de echipaj cu primul agent de poliţie, l-a ameninţat cu destituirea din funcţie şi alte fapte păgubitoare cu consecinţe negative.

Dumitru Norocel a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest şi mai apoi să-i fie prelevate mostre biologice de sânge în faţa medicului de gardă de la o unitate medicală.

El a fost pus la dispoziție de IPJ.

 

                                                                                                                             

SORIN NICA

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 9 luni, 24 octombrie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: octombrie 24, 2018 @ 2:44 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string pu8lOZ to the field below: