NOTE DE CĂLĂTORIE(XXI). Mănăstirea Probota, tablou cu liniște și trandafiri - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Rubrici  >  Articolul curent

NOTE DE CĂLĂTORIE(XXI). Mănăstirea Probota, tablou cu liniște și trandafiri

De    •   Publicat acum O săptămână, 9 septembrie 2018   •   Fara comentarii

Zi de vară cu cer senin, soare cât roata carului și dor nestăvilit de liniște frumoasă, aici, la Fălticeni. E momentul prielnic pentru plimbare tihnită cu fir de iarbă mângâind tălpile și flori parfumate ispitind simțurile. E atât de greu să aleg din multitudinea de locuri minunate care îmi fac cu ochiul și mă îmbie la…poveste de iulie.
Cuprind cu ochii minții tot ceea ce oglindește cerul în albastrul său clar și frumos, nu prea departe și nu prea umblat. Îmi dau repede seama că, în fiecare seară admir luna ridicându-se semeață deasupra dealurilor domoale care se lasă acoperite de case, păduri și pășuni, la stânga ferestrelor ”mele” generoase.
Da, de acolo, din locul acela misterios, se revarsă deseori către cer un brâu colorat, aruncat parcă de o zână zglobie în joaca sa cu florile pământului. De fiecare dată când îl văd, îmi promit că voi porni în căutarea comorii care stă ascunsă la capătul lui. A sosit momentul!
Drumul spre comoara ascunsă la capătul curcubeului a șerpuit cu delicatețe printre dealuri verzi, lanuri de porumb care stăvilesc privirea curioșilor spre casele vrednicilor gospodari și întinderi vesele de floarea soarelui.
De-a dreapta șoselei am observat un companion tăcut, dar, cu o tolbă plină de povești care merită ascultate la firul ierbii. Ea, linia ferată ușor ruginită dar nu lipsită de strălucire în lumina puternică a soarelui de iulie, știe atât de multe, încât, ar umple mii de pagini de scrieri cu iz romantic, parfum studențesc, sudoare muncitorească și aromă de bucate gătite la tuci înnegrit de fum.


Deodată, un indicator măricel, își face loc printre crengile unui brad semeț anunțându-mă că va trebui să aleg direcția în care voi continua căutarea. Nu mi-a fost greu să hotărăsc, asta pentru că îmi doream de mult timp să ajung la Mănăstirea Probota.
Au urmat câțiva kilometri parcurși la umbra unei păduri umbroase. Ce-ți poți dori mai mult de la o zi de duminică? Liniște, emoție, frumusețe și un drum la capătul căruia să descoperi un tablou care să ți se lipească de suflet. Aveam un sentiment frumos…
În față, ziduri albe se ridică semețe de la pământ, lăsând în urma lor iarba incredibil de verde și de proaspătă. Porțile larg deschise m-au invitat să pătrund în lumea de dincolo de zidurile groase.


Urmez aleea pavată și pășesc cu sfială într-un tablou care pare pictat fără cusur de un artist înzestrat cu muuult talent și la fel de multă sensibilitate. În fața acestei imagini rămâi fără cuvinte.
O biserică sfioasă cu ziduri grăitoare de picturi trecute prin furcile timpului, înconjurată de liniște și pioșenie, se arată în fața ochilor care cuprind unirea dintre cer și pământ. Am rămas uimită de frumusețea acelui moment, de relaxarea sufletească instantanee și de dragostea și generozitatea cu care parfumații trandafiri cuprind toată această bijuterie, Mănăstirea Probota.



Zidurile exterioare care dau mănăstirii un aer de cetate medievală cuprind ca un brâu protector acest mic paradis, ferindu-l de lumea tumultoasă care se perindă prin valea Siretului. Ajunsă aici, am avut sentimentul că, cel care trece de poarta dominată de capul de bour și pătrunde în curtea mănăstirii trebuie să lase în urmă tot ceea ce înseamnă lumesc și, să se lase purtat de vraja locului.
Privind în jur am înțeles pe dată faptul că aici, între aceste ziduri, dăinuie o poveste încărcată de semnificații. Toate acele ruine, inscripțiile de pe zidurile mănăstirii, scările întunecoase care coboară pașii spre inima pământului, copacii înalți și tăcuți și chipurile senine ale măicuțelor unite cu această liniște, grăiesc o istorie fascinantă.





Această istorie începe de pe la 1391 când, sub domnia lui Petru Mușat, este consemnată existența Bisericii ”Sf. Nicolae” aici, în Poiana Siretului. Lăcașul de cult construit din lemn de stejar era considerat un important punct spiritual pe harta Moldovei.
Peste câteva decenii, domnitorul Alexandru cel Bun clădește în aceste locuri o nouă biserică, de data aceasta din piatră. Aceasta a fost aleasă de către Ștefan cel Mare să ”găzduiască” pe veci trupul mamei sale, Oltea Doamna.
Atunci când, din cauza unei alunecări de teren aceasta este avariată, o altă figură domnească a Moldovei zidește aici, pe platoul care domină valea Siretului, o nouă biserică. Se spune că Petru Rareș a fost îndemnat să săvârșească această minunată lucrare ”din pajiște” de vărul său, Grigore Roșca, ulterior devenit mitropolit al Moldovei. Pisania scrisă în limba slavonă așezată pe peretele sudic al bisericii atestă acest lucru.

Ctitoria rareșiană a devenit peste ani necropolă voievodală. În septembrie 1546 domnitorul Petru Rareș a fost înmormântat în biserica ctitorită de el. Îi urmează Ștefan Rareș, doamna Elena Rareș și alți câțiva dregători alături de familiile lor.
Cei care se bucură de o binecuvântată incursiune în frumoasa biserică vor putea vedea mormintele domnitorului și ale familiei sale și pietrele funerare ale altor personalități ale vremii.
Nu poți decât să privești, să admiri, să oftezi și să cugeți…



O plimbare liniștită în curtea mănăstirii și o hodină tăcută la umbra teilor gemeni care înmiresmează întreaga clipă sunt adevărate minuni. Am uitat de mine zeci de minute și m-am lăsat purtată de loc și de clipa magică trăită cu atâta intensitate. Am admirat fiecare colțișor al curții, fiecare zid semeț, fiecare ruină încărcată de istorie, fiecare lucru trebuincios vieții monahale, fiecare turlă care străpungea infinitul cerului și fiecare fir de iarbă care mângâia pământul.
Comoara asta era doar la câțiva kilometri de mine și eu nu știam. Nu știam că un loc poate înălța sufletul atât de mult și poate trezi atât de multă emoție. Nu vă răpiți acest moment. E de trăit…




O ușă mică, așezată tainic în zidul gros care înconjoară biserica, invită la evadare. Dincolo de ea ai ocazia să te bucuri de o livadă tare bine orânduită, de case cu pridvor care amintesc de frumusețea și unicitatea gospodăriilor țărănești, de flori care se întrec în parfum și culoare, de alei liniștite și de prezența discretă a măicuțelor mănăstirii.






Frumos lucru, minunată desăvârșire arhitecturală își înalță silueta elegantă, către Dumnezeu. E greu de descris, e atât de plăcut de trăit și … atât de simplu de atins.
Acum, se pune întrebarea dacă am găsit comoara de la capătul curcubeului. Am găsit mai mult decât atât, am găsit un loc binecuvântat, un timp petrecut cu dragoste și plăcere și o poveste de spus și altora.
Nu încetați să iubiți, fiți frumoși și colorați-vă viața cu amintiri prețioase!☺









 

 

 

SABINA DULGHERIU

sabina@tarabacuamintiri.ro

www.tarabacuamintiri.ro

https://www.facebook.com/TarabacuAmintiribySabina/

 

Pentru a fi la curent cu toate postarile mele apreciază pagina de facebook  și dă follow pe instagram !

    Print       Email
  • Publicat: acum O săptămână, 9 septembrie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: septembrie 9, 2018 @ 4:38 pm
  • Sub: Rubrici, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string QaKAsA to the field below: