VIDEO  /  Prestație palidă a ministrului Economiei la Suceava: “Este primul eveniment public major intern la care particip” - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

VIDEO  /  Prestație palidă a ministrului Economiei la Suceava: “Este primul eveniment public major intern la care particip”

De    •   Publicat acum 1 an, 27 iulie 2018   •   Fara comentarii

Dănuț Andrușcă, ministrul PSD al Economiei, s-a dovedit o prezență incoloră azi la manifestările prilejuite de punerea în funcțiune a lucrărilor de investiții la stația de transformare 400 / 220 / 110 / 20 kV Transelectrica Suceava.

El a venit însoțit de câțiva agenți de la o firmă de protecție și pază și a fost întâmpinat cu colac și sare la intrarea în stația de transformare de la ieșirea din Suceava spre Fălticeni.

Cu câteva minute înainte de ministru au ajuns parlamentarii PSD Stan și Rădulescu, prefectul Adomnicăi și vicepreședintele Consiliului Județean Seredenciuc.

După intonarea imnului, Andrușcă și-a citit cu poticneli discursul scris pe foi, fără să mai adauge nimic.

Ceilalți invitați au vorbit liber.

Andruscă a recunoscut că  “este primul eveniment public major intern la care particip”,  după care s-a lăudat cu două realizări : “Transgaz a început să construiască conducta BRUA și Transelectrica lucrează la închiderea inelului de 400kV”.

După spiciuri, ministrul și ceilalți oficiali au tăiat panglica inaugurală.

 

Oaspeții au parcurs apoi, precedați de fotoreporteri și cameramani, un traseu prin interiorul stației de transformare, pe alei atent semnalizate cu bandă roșie.

La finalul acțiunii, ministrul Economiei nu a știut cum să scape mai repede de ziariști, refuzând să răspundă la întrebări.

El nu a vrut să dezvăluie nici măcar ce va mai face în județul Suceava, spunând doar  “dați-mi voie, vom transmite la momentul respectiv … stabilim cu dna. prefect, oficialitățile locale … sunt vizite de lucru, dați-mi voie…”

 

Lucrările de retehnologizare la stația de transformare au fost executate de asocierea Siemens – Emsens Prod la o valoare de 29.559.719 lei ( aprox. 6,4 milioane euro ).

Stația de transformare Suceava alimentează județele Suceava, Botoșani și o parte din Neamț.

 –

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 1 an, 27 iulie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: iulie 27, 2018 @ 7:27 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale, Ştiri nationale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string DGOEYP to the field below: