Ieri dimineață, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A din Sucevița, o femeie de 69 de ani din Sucevița a acroşat cu oglinda retrovizoare o localnică de 24 ani care se deplasa pe partea carosabilă, după care a părăsit locul accidentului, fiind identificată de poliţişti în piața din Marginea.
Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției care cercetează locul faptei.
SORIN NICA