Începută cu întârziere în toamna anului trecut, construcția centrului de radioterapie şi diagnostic oncologic din Suceava a fost întreruptă în aprilie din cauza problemelor financiare ale beneficiarului Lotus Center Cluj-Napoca și nu au fost, deocamdată, reluate.
Firma clujeană nu a achitat în totalitate către General Construct Suceava lucrările executate, așa încât constructorul a strâns macaraua amplasată în curtea spitalului vechi, în apropierea secției oncologie.
Lăsat de izbeliște, șantierul de degradează, folia care proteja fundația fiind acum ruptă în fâșii.
Contractul prevede că data finalizării lucrărilor este 15 iulie, dar evident acest termen nu va fi respectat.
Când va fi gata, centrul de radioterapie oncologică din Suceava va avea 4 niveluri, dintre care două în pământ, investiția totală ridicându-se la 13 milioane euro.
DAN PASCARU