Un accident teribil s-a petrecut astăzi, în jurul orei 15.00, pe raza localității Sârca. Emanuel Mitric (28 ani), consilier local din partea PMP la Rădăuți și vicepreședinte al organizației naționale de tineret a PMP, a decedat după ce s-a izbit cu autoturismul cu care se deplasa pe direcția Iași-Suceava de un autocar din Republica Moldova în care se aflau 15 persoane și de un microbuz care venea de la Botoșani în care se aflau 20 de persoane. Dată fiind gravitatea accidentului, autoritățile au decis activarea codului roșu de intervenție.
Potrivit bzi.ro, Emanuel Mitric a suferit leziuni extrem de grave, fiind declarat decedat la scurt timp de la sosirea echipajelor de intervenție. Autoturismul Renault Megane cu numere roșii de Suceava cu care se deplasa a fost puternic avariat, iar pentru a putea scoate corpul fără viață al rădăuțeanului a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.
“Soferul autocarului, un barbat de 41 ani, a suferit o contuzie genunchi bilateral si glezna dreapta, iar dupa acordarea ingrijirilor medicale a fost transportat la Spitalul Sf. Spiridon. O pasagera din autocar, in varsta de 44 ani, prezenta un traumatism cranio-facial minor, contuzie buza inferioara si contuzie coloana cervicala. A fost transportata de un echipaj TIM SMURD tot la unitatea medicala anterior mentionata. De asemenea, doi adulti si doi minori prezentau traumatism cranio-facial minor, plagi excoriate si contuzie mandibulara, insa acestia au refuzat transportul la spital.
Impactul a avut loc intre un autoturism marca Renault Megane ce venea dinspre Iasi, in care era doar soferul, un microbuz de la firma Priscom ce venea de la Botosani si mergea la Iasi in care se aflau 20 de pasageri – toti pe scaune si un autocar ce venea din Spania si mergea spre Republica Moldova in care se aflau 15 oameni, dintre care doi minori”, a declarat pentru bzi.ro prof. univ. dr. Diana Cimpoesu, medic-sef UPU Sf. Spiridon si coordonator SMURD.
–
SORIN NICA
reporter@ziaruldepenet.ro
Foto: bzi.ro