Un bărbat din Broșteni și-a ucis soția cu o lovitură de cuțit în zona gâtului - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

Un bărbat din Broșteni și-a ucis soția cu o lovitură de cuțit în zona gâtului

De    •   Publicat acum 3 luni, 19 iunie 2018   •   Fara comentarii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava l-au reținut pentru 24 de ore pe un bărbat de 57 ani din Holdița, orașul Broșteni, care și-a ucis soția cu o lovitură de cuțit în zona gâtului și a încercat să ascundă fapta dând foc la casă. Constantin Rotariu – Candrea s-a prezentat ieri, în jurul orei 14.00, la Poliția Broșteni în stare avansată de ebrietate și le-a spus oamenilor legii că soția sa este moartă în casă, fără a putea da prea multe explicații. Un echipaj s-a deplasat la domiciliul bărbatului unde au găsit-o întinsă pe pat pe Viorica Rotariu – Candrea ( 59 ani), cu o rană în zona gâtului. Echipajul medical chemat la fața locului nu a putut decât să constatate decesul femeii.

Potrivit unor surse judiciare, cei doi soți au avut un conflict spontan pe fondul consumului de alcool în timpul căruia bărbatul a reacționat violent, lovindu-și soția cu un cuțit în zona gâtului. Decesul femeii ar fi survenit în urma loviturii aplicate de soț. De asemenea, bărbatul ar fi încercat să ascundă fapta dând foc la acasă, însă nu a reușit din cauza stării avansate de ebrietate.

Constantin Rotariu – Candrea a fost plasat în arestul IPJ Suceava, urmând ca astăzi să fie dus în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.

SORIN NICA

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 3 luni, 19 iunie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: iunie 19, 2018 @ 7:42 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string ozzY4t to the field below: