Afaceri cu repetiție în familie: fiul secretarului Primăriei Suceava a contestat licitația la cafeneaua din zona de agrement Tătărași pe care o câștigase, dar la un preț prea mare - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

Afaceri cu repetiție în familie: fiul secretarului Primăriei Suceava a contestat licitația la cafeneaua din zona de agrement Tătărași pe care o câștigase, dar la un preț prea mare

De    •   Publicat acum 2 ani, 16 iunie 2018   •   Fara comentarii

 

Licitaţia de încredinţare a gestiunii cafenelei din zona de agrement Tătăraşi – Suceava a devenit o  lecție  despre cum un câștigător care a plusat prea mult poate relua nestingherit demersurile.

Desfășurată în urmă cu o lună, licitația cu strigare a opus, în ultima parte, firmele  Royal Fragment  administrată de Andrei Ciutac – fiul secretarului municipiului Suceava Ioan Ciutac și  Ellite Tour  Gura Humorului.

Prețul de pornire a fost de 9 lei / mp / lună și a ajuns la valoarea finală, licitată de Ciutac, de 190 lei / mp / lună, ceea ce ar fi însemnat o chirie totală lunară a clădirii de 16.720 lei.

Suma se pare că este peste puterile chiar și ale lui Ciutac, care nu duce lipsă de funcții, fiind președintele clubului de fotbal Foresta (proaspăt retrogradat în liga a treia) și președinte al organizației municipale PMP Suceava (la scurt timp după ce s-a înscris în partid).

Trezit din beția victoriei la licitație, Ciutac a realizat că nu a făcut o afacere prea bună, așa încât a contestat rezultatul, pe motiv că  ”pasul de licitație trebuia stabilit între 5 % și 10 % din preţul de pornire, adică între 0,45 lei / mp / lună – 0,9 lei / mp / lună.

Ori pasul de licitaţie a fost de 1 leu / mp / lună”,  iar licitația a fost anulată.

 

Conducerea Primăriei Suceava, care îl include pe tatăl licitatorului Ciutac, nu s-a mai obosit să ofere amănunte referitoare la această inadvertență, în condițiile în care asemenea licitații sunt o obișnuință în administrația locală.

Pentru a nu mai exista surprize neplăcute, la următoarea licitație pentru închirierea cafenelei din Tătărași caietul de sarcini a fost schimbat, iar ofertele vor fi depuse în plic.

Prețul de pornire va fi tot de 9 lei / mp / lună, iar durata închirierii până în decembrie 2021.

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 ani, 16 iunie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: iunie 16, 2018 @ 7:07 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With: , , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string 6OXSXa to the field below: