Ceremonie emoționantă a absolvenților USV. Rectorul Dimian: “Dincolo de cunoștințele și competențele pe care am încercat să vi le dăruim, v-am dăruit și o parte din sufletul nostru” - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

Ceremonie emoționantă a absolvenților USV. Rectorul Dimian: “Dincolo de cunoștințele și competențele pe care am încercat să vi le dăruim, v-am dăruit și o parte din sufletul nostru”

De    •   Publicat acum 2 luni, 7 iunie 2018   •   Fara comentarii

* absolvenții au mers de la Universitate până în centrul Sucevei, iar șefii de promoții au fost evidențiați pe scenă

 

 

În această seară s-a desfășurat  Marșul absolvenților Universității Ștefan cel Mare Suceava, pe traseul USV – bulevardul principal – esplanada Casei Culturii.

Studenții și cadrele didactice au defilat, emoționați, reușind să stârnească, de multe ori, aplauzele trecătorilor.

În piața centrală au fost instalate o scenă și scaune, așa încât părinții și prietenii tinerilor sărbătoriți au avut parte de condiții bune pentru a urmări ceremonia.

ZdpN  prezintă o parte a declarațiilor :

Rectorul interimar Mihai Dimian: “Dincolo de cunoștințele și competențele pe care am încercat să vi le dăruim, v-am dăruit și o parte din sufletul nostru, care pleacă astăzi cu voi. Ne aflăm într-o lume ce se transformă cu viteză incredibilă, în care generațiile anterioare și experiența lor devin de multe ori inutile. Dar, dacă nu puteți evita această teamă, trebuie să aveți curajul să treceți peste ea”.

Prefectul Mirela Adomnicăi: “Succesul este abilitatea de a trece de la un eșec la altul fără a-ți pierde entuzismul.  Aveți încredere în voi înșivă, nu dezarmați niciodată, îndrăzniți și nu ratați nicio oportunitate”.

 

 

Președintele CJ Gheorghe Flutur: “De aici vă luați zborul, plecați să vă căutați joburi, îmi doresc să aveți motive să investiți în Suceava, în frumoasa Bucovină. Vă așteptăm cu investiții, totuși în ultimii ani Suceava s-a schimbat în bine, și noi ne dorim mai mult, dvs. trebuie să fiți motorul. Îmi doresc săm aveți motive să investiți aici, acasă”.

Primarul Ion Lungu (pe un ton ridicat):  “Văzându-vă astăzi aici vă spun cu toată puterea, răspicat  Suceava are viitor,  spun  România are viitor !   Buna colaborare cu universitatea începe să dea roade, premiul regional pe IT l-a luat Suceava datorită dvs.  Împreună cu dvs. putem dezvolta un oraș inteligent”.

BEATRICE OȘEAN

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 luni, 7 iunie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: iunie 8, 2018 @ 3:39 am
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With: ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string S9JcUj to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com