PSD Suceava continuă să trăiască într-o realitate paralelă, dacă ar fi să ne luăm după comunicatul de presă emis ieri de organizația județeană, ținută bine în frâu de senatorul Ioan Stan.
Referindu-se la conferința de alegeri a organizației municipale Vatra Dornei de la sfârșitul săptămânii trecute, ce l-a reconfirmat în funcția de președinte pe Gheorghe Apetrii ( care a candidat, în buna tradiție a partidelor sucevene, de unul singur ), limba de lemn a comunicatorilor PSD consemnează: “Conducerea nou aleasă, precum și ceilalți vorbitori, si-au exprimat convingerea în unitatea PSD ca o garanție a implementării programului de guvernare asumat”.
După ce au dizolvat organizația locală Mălini anul trecut, pe motiv că ”nu a reprezentat corect strategia partidului” în campania electorală pentru alegerile parlamentare, șefii din PSD l-au propulsat acum în funcția de conducere pe Adrian Ungureanu.
–
DAN PASCARU