NOTE DE CĂLĂTORIE(IV). Košice, un oraș surprinzător și romantic - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Rubrici  >  Articolul curent

NOTE DE CĂLĂTORIE(IV). Košice, un oraș surprinzător și romantic

De    •   Publicat acum 4 luni, 22 aprilie 2018   •   Fara comentarii

Povestea Slovaciei, deși atât de frumoasă, nu este spusă prea des. De obicei, este țara aceea care stă în calea Poloniei sau a Cehiei. Recunosc faptul că, de câteva ori, am fost și eu un turist tranzitoriu prin Slovacia, aceasta reprezentând la momentul respectiv locul de odihnă pentru o noapte, în drumul spre alte țări. Așa cum se spune, a treia oară e cu noroc. Deci, a treia oară am zăbovit mai mult aici, lucru pentru care mă felicit.

Am descoperit o țară mică, dar, tare frumoasă și extrem de prietenoasă. Peisajele pitorești oferă ochiului munți înalți acoperiți de păduri dese, lacuri glaciare cu apă limpede, câmpii darnice mângâiate de ape repezi și….o Dunăre albastră, mândră și neprețuită. Pe lângă frumoasa capitală, Bratislava, un oraș care îmbină cu eleganță rafinamentul aerului de epocă cu strălucirea modernismului, Slovacia vine cu o ofertă extrem de bogată în întâmpinarea iubitorilor de călătorii și aventuri. Stațiunile montane se ridică la nivelul celor din Austria, dar, sunt mult mai accesibile ca preț. Dacă rămânem tot în sfera turismului montan, descoperim nenumărate peșteri, 2400 la număr, care mai de care mai frumoase și mai spectaculoase. Între acestea, trebuie menționată și, neapărat văzută, Peștera Domica. Aceasta este punct de legătură între Slovacia și Ungaria reprezentând un culoar natural lung de 5368 m.

“Am pășit” pe pământ slovac, într-o frumoasă seară de noiembrie, conduși de o ninsoare ca în povești. Peisajul drumului șerpuit care străbate cu grijă pădurile din Munții Tatra mi-au adus zâmbetul pe buze și mi-au amintit de celebrele versuri ale lui Ion Macovei, ”Tăticul meu e la război”. Nu îmi mai amintesc de ce le fredonam în copilărie, dar, ele spuneau cam așa: ”Și s-o dus mama să-l cate / Peste dealuri peste sate / Și-o ajuns în munții Tatra / Și-o văzut casca lu’ tata.” N-am găsit casca unchiului care a luptat pe aici, dar, am dat nas în nas cu o vulpiță tare prietenoasă, care s-a oprit din plimbarea sa, mirată fiind de apariția unor bucovineni temerari în frumosul peisaj oferit de Bukowina Tatrzanska, localiate de graniță între Polonia și Slovacia.

Am ajuns în Košice la o oră destul de târzie, dar, asta nu ne-a împiedicat să batem la pas o părticică mică din frumoasa zonă istorică a orașului. La lumina romantică a felinarelor, amplasate pe Hlavná Ulica, am descoperit o bogăție arhitecturală remarcabilă, care mi-a amintit de frumusețea orașelor precum Praga, Viena sau Varșovia.

Plimbarea nu a fost prea lungă, dar, a fost destul de intensă. Imaginea oferită de Catedrala Sfânta Elisabeta, cea mai mare catedrală din Slovacia, îmbrăcată într-un curcubeu de culori și cufundată într-o liniște tainică, m-a fermecat. Minute în șir, înfruntând frigul pătrunzător, am admirat frumoasa construcție care, are dimensiuni impresionante. Realizată în inconfundabilul stil gotic, catedrala are 60 de metri lungime, 36 de metri lățime, 60 de metri înălțime și o capacitate de 5000 de oameni. Începută în sec. XIV și finalizată în 1508, această bijuterie arhitecturală impresionează atât prin aspectul său exterior cât și prin frumusețea divină din interior.

După această încărcare îngerească a sufletului și desfătare a privirii, ne-am retras într-un frumos restaurant din zona centrului istoric și ne-am bucurat de atmosfera elegantă a locației, ospitalitatea slovacă și savoarea bucatelor atent recomandate de chelner.

Ceea ce ne-a dezvăluit frumosul oraș, la vreme de seară, a fost un preambul al spectacolului arhitectural oferit de Cașovia, (denumire veche românească) a doua zi. La lumina zilei totul a îmbrăcat altă culoare. Aceeași catedrală somptuoasă ne-a întâmpinat, asigurându-ne parcă de frumusețea și originalitatea întregii zone. În fața sa, se întinde un frumos parc, nu foarte mare, străjuit de o statuie care atrage privirile. Un înger înaripat, cu privire blândă, ține în brațe stema orașului. Documentele atestă faptul că orașul Košice are cea mai veche stemă municipală din Europa, aceasta datând din 1369. În celălalt capăt al parcului, la umbra binecuvântată a frumoasei catedrale, stă Capela Sfântul Mihail. Biserica datează din sec. al XIV-lea și este considerată a doua cea mai veche clădire din urbe.

Lângă catedrală se înalță falnic Turnul Urban, o construcție gotică, cu acoperiș în formă de piramidă, construit în sec. al XIV-lea. Acesta găzduiește un clopot care este închinat Sfântului Urban, patronul semințelor viței de vie. În interiorul turnului se poate vizita un muzeu al figurilor de ceară. Lângă acesta, pe un  soclu nu foarte impunător, se odihnește clopotul original al catedralei. Analizându-l cu atenție am observat faptul că acesta a fost refăcut cu mare precizie, de un maestru, după ce acesta a avut, evident, de suferit.

Un alt parc se întinde pe câțiva zeci de metri, ascunzând între copacii săi un interesant sistem de clopote. Pe un schelet metalic, carlionul este opera oțelarilor de la US Seel Košice. Acesta, la oră fixă, cu ajutorul unor fire care trag clopotele de mărimi diferite, creează o melodie plăcută auzului. Am fost și eu martoră impresionată☺, a acestui moment inedit.

Dincolo de parc se dezvăluie frumoasa clădire a Teatrului de Stat, aceasta fiind opera arhitectului Adolf Lang. Nu poți să nu te oprești din plimbarea plăcută de pe pietonala orașului, la vedera acestei impunătoare construcții. Dacă exteriorul impresionează prin dantelăria ornamentală și chiar prin dimensiune, interiorul teatrului este cu totul aparte. Plafonul arcuit este decorat cu scene din piesele lui William Shakeaspeare, precum ”Romeo și Julieta”, ”Othello” sau ”Visul unei nopți de vară”.

Lângă teatru am remarcat o clădire care se încadrează perfect în peisajul arhitectural al străzii și care poartă pe frontispiciul său, blazonul orașului. Vechea primărie, căci despre ea este vorba, este folosită acum doar pentru protocol.

Salba de parcuri îl dezvăluie și pe al treilea, acesta aducând alte minunății. O fântână arteziană, închisă în perioada în care am fost noi, datorită temperaturilor scăzute, atrăgea în jurul său destul de mulți curioși. M-am apropiat, curioasă fiind, să descopăr ce oferă locul respectiv. Ce să vezi! În jurul acesteia tronau cele douăsprezece semne zodiacale, frumos reprezentate atât la nivel de imagine cât și la nivel de simbol. Am imortalizat zodiile familiei și am mers mai de parte. Nu prea departe însă, pentru că, ridicând privirea am văzut la marginea parcului o coloană frumos decorată cu îngeri, străjuită de mai multe statui. Această coloană realizată în stil baroc, se numește Imaculata și a fost ridicată la începutul sec. al XVIII-lea, comemorând sfârșitul epidemiei de ciumă. În jurul său, stăruie în odihnă, sfinții Iosif, Sebastian, Ladislau, Mihail, Gabriel, Elisabeta, Margareta și Barbara. De pe coloană, privește cu iubire, Fecioara Maria. Aș fi putut sta minute în șir să admir acest minunat simbol al durerii și al neputinței, dar, în același timp al izbânzii și al credinței.

Nu m-am așteptat ca într-un spațiu destul de restrâns, pentru că, de la catedrală până aici făcusem aproximativ 15 minute cu tot cu admiratul obiectivelor și reprizele de fotografiat, să întâlnesc atâtea minunății. Pentru că mă simțeam copleșită de frumusețea zonei, am cerut o pauză de cafea. Bineînțeles că aceasta a venit în urma reperării unei cafenele care mi s-a părut destul de interesantă. Recunosc faptul că în fiecare oraș vizitat am încercat gustul cafelei. Ce pot să spun! Mi-a plăcut.☺

Cu bateriile încărcate și cu pofta de cafea satisfăcută, am continuat plimbarea pe strada pietonală. Rar mi-a fost dat să văd o așa concentrare de obiective într-un centru istoric. Fiecare clădire are o poveste de spus. La nivelul ochiului vezi cafenele, magazine de suveniruri, restaurante, dar, atunci când ridici privirea observi că acestea se află la parterul unor clădiri care impresionează prin ceva. Fie că este dantelăria de ornamente, fie culoarea, fie balcoanele din fier forjat sau plăcile comemorative ale personalităților care au trăit în acele imobile, toate transformă această zonă a orașului într-un muzeu în aer liber.

Ținând aproape linia de tramvai, care despărțea anume parcă strada, în partea pe care trebuie să ajungi în capătul acesteia și partea pe care trebuie să faci cale întoarsă, am descoperit : Biblioteca Științifică de Stat, Muzeul Tehnic Slovac, Palatul Čákina Dezőfiho, construit în anul 1807, Palatul Andrassy, locul unde s-a născut contele Julius Andrassy ajuns prim-ministru al Ungariei și Biserica Iezuită. Pe aceasta din urmă am remarcat-o datorită contrastului creat de cenușiul zidurilor sale în comparație cu culorile vesele ale clădirilor din zonă.

Ajunși în capătul pietonalului, am ieșit într-o intersecție cu o stradă principală. Peisajul s-a schimbat dezvăluindu-ne faptul că orașul Košice este unul modern și aglomerat. Totuși, în zare, am obsevat o altă clădire impunătoare, realizată într-un stil arhitectural art nouveau. Am aflat că este denumită Divizia și este sediul Autoguvernării Regionale. Am admirat-o și am hotărât că liniștea și frumusețea Străzii Mari sunt mult mai atractive în detrimentul clădirilor moderne și zgomotului străzilor animate de mașini.

Am făcut cale întoarsă cu același entuziasm și aceeași plăcere. Am admirat, am fotografiat și am aflat povești noi. Am remarcat de departe două construcții desprinse parcă din decorurile filmelor de epocă. Una este Slavia, un renumit hotel care are la parter o cafenea și un restaurant. Alta este Casa Cerșetorului, o casă cu o poveste inedită și o vârstă considerabilă, datând din 1720. Legenda spune că în Košice trăia un cerșetor. Locuitorii orașului, impresionați de situația acestuia, îl ajutau cu bani pentru a supraviețui. După un timp, acesta a dispărut de pe străzile orașului și lumea l-a uitat. La un moment dat, în oraș a apărut un om bogat. Acesta a construit un conac și a început să îi ajute pe cei aflați în nevoie. Abia după un timp, orășenii și-au dat seama că binefăcătorul era cerșetorul. Astăzi, banii încasați din vizitarea acestui conac sunt donați unei fundații care se ocupă de persoanele fără adăpost

Aș putea vorbi despre această destinație, ore întregi. Aș putea povesti despre istoria orașului, despre statuile care îți apar când nu te aștepți, despre uriașul pantof închinat omului de film și pictorului Andy Warhol, despre străzile înguste, despre ușile colorate sau despre catacombele care pot fi admirate în Muzeul arheologic subteran. S-ar putea să fiu subiectivă, având în vedere faptul că orașul m-a cucerit definitiv.☺

Așa că, mă opresc aici, purtând în amintire imaginea maiestuoasă a catedralei care rivalizează cu  faimoasa Notre Dame din Paris și farmecul unui oraș prietenos și atât de ofertant.

SABINA DULGHERIU

sabina@tarabacuamintiri.ro

www.tarabacuamintiri.ro

https://www.facebook.com/TarabacuAmintiribySabina/

    Print       Email
  • Publicat: acum 4 luni, 22 aprilie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: aprilie 22, 2018 @ 7:08 pm
  • Sub: Rubrici, Ştiri locale
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string 16u4tk to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com