Piteşti, de Dragobete… - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

Piteşti, de Dragobete…

De    •   Publicat acum 7 luni, 4 martie 2018   •   1 comentariu

Tic-tac…

Timpul îşi ascultă ritmul porţionat în secunde. Pe esplanada Piteşteană paşii măsoară o altă cadenţă. Unii-s găbiţi, alţii îmbătrâniţi, toţi intersectându-se şi despărţindu-se cu uşoare ezitări la confluenţe.

În parc, ocolind biserica precum un curcubeu Pământul, apar mărţişoarele în celebrul strai de alb şi roşu. Sunt aliniate pe tarabe păstrând ordonarea perfectă a unei estetici improvizate pe măsuţele de lemn. Timpul lor abia a venit şi aşteaptă ardent luna martie. Ceasurile lor ticăie a nerăbdare… Mai sunt câteva zile!… Doar porumbeii reduc timpul spre nepăsare. Ei au ritmul lor zilnic imprimat în ceasornicul inimii. Tic-tac… În veşnica lor căutare de hrană îţi zboară pe lângă urechi într-o încercare temerară de a-ţi mărturisi existenţa. Pescăruşii privesc cu invidie din inălţimi, scornind câte un cântec pentru lipsa mării. Cum de s-au stabilit aici? Nu caut încă răspunsul!… Timpul mi-l va dezvălui cândva, indubitabil.

Paşii de pe esplanadă rămân în ritmul lor. Tic-tac… Sunt ai citadinilor răscoliţi de forfota zilei de Dragobete. E sâmbătă şi dimineaţa rece, nedescotorosită încă de iarnă, aruncă ace în simţuri. Dar imperturbabilul ritmul se multiplică în acord cu perechile de paşi. Majoritatea grăbiţi, apăsaţi ori ezitanţi, duşi de oameni cu privirile în jos, fie măsurând ritmul, fie pierduţi în gânduri, fie lipiţi de lumina cu reflexe albaste ale unui device portabil. Nimeni nu vede pe nimeni deşi trec tangenţial. Doar un bătrân cu paşii târşiţi priveşte atent către biblioteca judeţeană. „S-au adunat iarăşi câţiva îngeri în prag”, dar îşi opreşte gândul la jumătate pentru a inspira. E vârsta? E mirosul de carte? Ceva l-a oprit şi ezită… Tic-tac… Timpul său parcurge amintirea în clipe succesive, secvenţiale de trăiri anterioare. O viaţă întreagă concentrată în bătaia unei secunde…

Pentru o clipă privirile ni s-au intersectat făcând schimb de gânduri… A durat o secundă, a durat o veşnicie? Atât cât bătaia unei inimi care să poată revărsa gândurile, făcându-mă înger… El a rămas sihastrul cufundat în smerenie… Şi paşii săi şi-au văzut de drum deşi am sesizat un regret că nu poate fi printre arhangheli. S-a temut de imaginea ponosită a hainelor sale? Cred că da, deşi îngerii nu se uită la asta. Ei caută în interior în strălucirea sufletului. Şi bătrânul avea în el un diamant!…

Biblioteca judeţeană se află pe aleea pietonală în care cladirile vechi încă mai trăiesc aducând parfumul epocii lor. E zona centrală a oraşului în care instituţiile publice abundă. Timpul lor are altă cadenţă: ritmul pietrei de temelie încăpăţânate să reziste. Clădirile au straie din alte epoci, biblioteca e în haine noi, sclipitoare, a pietrei de granit, marmură şi sticlă, dar fără a fi în discordanţă cu vecinii. În interior, scările urcă într-un zig-zac către cer. Aici cerul are culoarea vitraliilor şi e susţinut de două coloane infinite, ca doi lujeri de floare sacră. Îngerii vin aici pentru ca să crească stârnind văpaia focului interior radiind în jur prin gândul înţelept…

De Dragobete, şi alţi îngeri au poposit aici. Se spune că îngerii nu aripi şi vin printre oameni. Îi poţi identifica doar căutându-le lumina din suflet. Ei au har, dar trebuie să-i priveşti în ochi pentru a-l afla. Ritmul lor are altă intensitate dar nu poate fi recunoscut decât prin vibraţia inimii lor, iar mânile vindecă. Atingerea lor este un balsam din care oamenii se pot hrăni, dar e numai spirit. Materialul e irelevant, peren şi este numai o urmă, o simplă dovadă a trecerii lor.

Universul Românesc XXL este în expansiune. Lumina e un joc de vibraţii şi fâlfâit de aripi. A fost vremea elogierii îngerilor şi ei au păşit spre lumină. Timpul i-a privit preţ de o secundă – secunda timpului infinit. Şi ei s-au bucurat… şi îngeri şi arhangheli…

Fulgii de nea s-au încărcat pentru a traversa atmosfera. Coboară din cer dansând, preluând imaginea divină. Ritmul se strecoară în bătaia unei secunde. Tic-tac…          Este timpul reintoarcerii pentru croirea amintirii…

Tic…tac…

…timpul îşi ascultă ritmul porţionat în secunde. Pe esplanada Piteşteană paşii măsoară o altă cadenţă. Unii-s găbiţi, alţii îmbătrâniţi, toţi intersectându-se şi despărţindu-se cu uşoare ezitări la confluenţe…

GINA MARIA TODICĂ

    Print       Email
  • Publicat: acum 7 luni, 4 martie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: martie 4, 2018 @ 2:48 pm
  • Sub: Cultural, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With: ,

1 comentariu

  1. Clara Popescu spune:

    Tic-tac, m-am oprit o clipa in loc pentru a admira esplanada pe care ați scris aceste rânduri care amintesc o clipa din viața dumneavoastra! Foarte frumos!
    Felicitări, domnule Todica! Știam eu de ce meritați trofeul pentru proza!
    Va doresc mult succes! 🍀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string m2BUpm to the field below: