Șeful USV Mihai Dimian implicat în programul de cercetare al armatei SUA - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Ştiri locale  >  Articolul curent

Șeful USV Mihai Dimian implicat în programul de cercetare al armatei SUA

De    •   Publicat acum 1 an, 31 ianuarie 2018   •   1 comentariu

În contextul învestirii în funcția de ministru al Educației, prof.univ.dr.ing. Valentin Popa a fost suspendat din funcția de rector al Universității Ștefan cel Mare Suceava pe perioada exercitării mandatului.

În ședința de ieri a Consiliului de Administrație al USV, prof.univ.dr. Mihai Dimian, prorector cu cercetarea științifică, a fost propus pentru funcția de ordonator de credite.

Senatul universității a validat propunerea, aceasta fiind înaintată Ministerului Educației, care a emis ordinul ministrului de desemnare a ordonatorului de credite al USV.

Dimian este profesor universitar în domeniul inginerie electronică și telecomunicații și prorector cu activitatea științifică al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Are o experiență de 15 ani în cercetare și predare la universități de prestigiu din Statele Unite ale Americii, Franța și Germania, obținând titlul de doctor al Universității Maryland, College Park.

A urmat un program post-doctoral în cadrul Institutului Max Planck și a devenit profesor titular și coordonator de doctorat la Universitatea Howard din Washington DC.

Activitățile de cercetare au fost finanțate în cadrul unor proiecte câștigate prin competiție în Programul European de Cercetare, Fundația Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii, Programul de cercetare al Armatei Statelor Unite ale Americii, Fonduri structurale europene, Programul național de cercetare, fiind director sau responsabil la 14 dintre acestea.

Dimian este director științific al Centrului integrat de cercetare, dezvoltare și inovare pentru Materiale Avansate, Nanotehnologii și Sisteme Distribuite de fabricație și control  dezvoltat printr-un proiect din fonduri europene de 31 milioane.

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 1 an, 31 ianuarie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: ianuarie 31, 2018 @ 2:39 pm
  • Sub: Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.
  • Tagged With: , , ,

1 comentariu

  1. 2205 spune:

    Poate d l Dimian lucreaza cu Eduward Snowden

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Please copy the string JGffsv to the field below: