Proiecte și dorințe Flutur în 2017: șoseaua de centură a Sucevei, Bucovina - pol de dezvoltare turistică, noi curse aeriene și puncte de frontieră - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Reportaje  >  Articolul curent

Proiecte și dorințe Flutur în 2017: șoseaua de centură a Sucevei, Bucovina – pol de dezvoltare turistică, noi curse aeriene și puncte de frontieră

De    •   Publicat acum 2 săptămâni, 2 ianuarie 2018   •   7 comentarii

 

Anul 2017 a fost bogat pentru președintele Consiliului Județean Suceava Gheorghe Flutur (PNL) în tot felul de planuri.  O parte dintre ele au fost realizate, altele îngropate de Guvernul PSD – ALDE, altele amânate, iar altele s-au dovedit simple declarații de presă.

ZdpN  reamintește o parte a acestor proiecte și viziuni folosind afirmațiile lui Flutur :

 

IANUARIE:  “În perioada următoare vor fi reluate demersurile pentru modernizarea punctului de trecere a frontierei Siret – Porubnoe și deschiderea altor 4 noi puncte la Vicovu de Sus – Krasnoilsk, Climăuți – Fântâna Albă, Ulma – Ruska și Izvoarele Sucevei – Sepit”.

“La sfârșitul acestui an va avea loc licitaţia pentru desemnarea operatorului întregului sistem de management integrat al deşeurilor care include, printre altele, cele două depozite ecologice de la Moara şi Pojorâta.  Recepţia finală a depozitului ecologic de la Moara este programată să aibă loc în luna martie”.

“Sper ca ruta ocolitoare a municipiului Suceava să fie finalizată pînă la toamnă, am făcut demersuri la ministere”.

“Administrația județeană intenționează să comande un studiu în baza căruia ar urma să contracteze creditul necesar pentru începerea lucrărilor de extindere a aerogării și amenajării unui terminal pentru transporturi cargo”.

 

FEBRUARIE :  “Pentru prevenirea unor inundaţii, pentru viitor se are în vedere construcţia unui baraj în amonte de Vatra Dornei, pe râul Dorna, care va avea rolul de a opri zăpoarele, astfel încât să se evite blocajele de gheţuri de la confluenţa cu râul Bistriţa”.

“Deși bugetul este unul auster, anul acesta vor fi modernizați 5 kilometri de drum între Brodina și Ulma, drumul de la Izvoarele Sucevei până la granița cu Ucraina, precum și tronsonul Horodniceni – Fălticeni”.

“Vom aloca 10 milioane lei pentru aeroportul Ștefan cel Mare, pentru lucrările de modernizare. Suma reprezintă plafonul maxim pe care Consiliul Județean Suceava îl poate aloca”.

“Extinderea, reabilitare și modernizare clădirii Palatului Administrativ se ridică la 17  milioane de lei, din care 16 milioane de lei ar urma să provină de la bugetul de stat.  Cred că lucrările vor fi gata până la sfârșitul anului viitor, astfel încât manifestările prilejuite de centenarul Marii Uniri să se desfășoare în noua Sală a Unirii care va fi amenajată pe terenul din curtea interioară a Palatului Administrativ”.

MARTIE :  “Absorbția fondurilor europene este descurajată de modul în care sunt formulate ghidurile pentru depunerea de proiecte. Acest lucru poate să ducă la necheltuirea fondurilor de la Uniunea Europeană, pentru anii viitori gradul de absorbție ar trebui să fie de aproape 700 de milioane euro în fiecare lună”.

“Vom avea discuții cu un operator aerian pentru deschiderea de noi destinații către Bruxelles, Paris sau spre Spania, dar momentan nu am acordul pentru a spune mai multe”.

 

 

 

APRILIE :  “Drumurile au fost cele mai afectate după perioada de iarnă grea. Noi am demarat reparaţiile la drumurile judeţene, în special la drumurile care duc la mănăstiri, la Moldoviţa, Vatra Moldoviţei, Pojorâta, Fundu Moldovei, Izvoarele Sucevei, Mălini, Slatina”.

“Interesul turiştilor pentru zona Bucovinei este foarte mare, sper ca până de Paşti gradul de ocupare să atingă 100 %”.

“Voi cere şi PNL şi actualului Guvern să găsească soluţii pentru finanţarea acestui drum expres de la Siret – Suceava spre Bucureşti. Pe aici vor trece ucrainenii care vor să meargă spre Bucureşti sau spre Marea Neagră”.

“Pregătim din partea română deschiderea punctelor de frontieră, cred că va veni o zi când România va accelera deschiderea punctelor de frontieră, având în vedere ridicarea vizelor pentru cetățenii ucraineni și mă refer la punctele de la Climăuți, Vicovu de Sus, Ulma și Izvoarele Sucevei”.

 

MAI :  “Nu-mi doresc să împart bani !  Luați-mi pixul de împărțit bani din mână ! Consiliile Județene trebuie să se ocupe de strategii de dezvoltare”.

“Polonezii erau cândva pe primul loc ca turişti aici la Suceava, iar acum sunt pe locul 3.  Am discutat cu ambasadorul Poloniei să organizăm chartere care să aducă turişti polonezi în Bucovina”.

“Încercăm să intensificăm demersurile în vederea modernizării coridorului rutier care leagă București de Varșovia prin Suceava – Siret – Cernăuți – Lvov”.

“Secția de cardiologie a Spitalului Județean va fi extinsă, se lucrează și la întocmirea studiului de fezabilitate pentru noul ambulatoriu de specialitate al spitalului”.

 

IUNIE :  “Pensiunile au fost arhipline, iar parcările de pe Rarău nu au făcut faţă. Vreau să discut cu primarii din zona Câmpulung Moldovenesc pentru a găsi soluţii să mărim numărul locurilor de parcare pe platoul masivului Rarău”.

“Am propus introducerea unui tren Suceava – Cernăuți, pentru care am discutat si la Ministerul Transporturilor, care va sprijini acest proiect. Este o măsura rapidă de fluidizare a traficului între Suceava și Cernăuți  în contextul liberalizării regimului vizelor pentru cetățenii ucraineni. Cred că va fi un tren plin”.

“Am transmis oficialului UNESCO Lila Shahani, prezentă la Suceava, că județul Suceava și Bucovina acordă tot sprijinul pentru introducerea iei tradiționale în patrimoniul mondial”.

 

 

IULIE :  “La aeroport vrem să construim un nou terminal cu o capacitate de 600.000 de pasageri pe an”.

“Am discuții cu primarul Ion Lungu pentru a găsi o soluție tehnică pentru un pasaj subteran între spitalul județean și spitalul vechi. Lumea trece în pijamale, în halate, traficul este intens și nu cred că putem lăsa lucrurile așa. Nu este simplu deloc, pentru că în infrastructura drumului avem foarte multe canale și conducte, dar împreună cu primarul Lungu vom găsi o soluție tehnică”.

“Pentru centenarul unirii va apărea un ansamblu statuar dedicat Unirii, vom realiza un film documentar despre unirea Bucovinei cu țara și o medalie aniversară”.

“În privința drumului de la Dărmăneşti la Iaşi, prin Dolhasca, sper ca la finele anului să demarăm lucrările, dacă nu cel târziu la începutul anului viitor”.

“Compania Transgaz va reîncepe lucrările pentru construcția magistralei de gaz metan de la Câmpulung Moldovenesc la Vatra Dornei”.

 

AUGUST :  “140.000 de suceveni sunt plecați la muncă în străinătate. Este important ca, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții diasporei, să se insiste mai mult pe poveștile de succes ale sucevenilor care s-au întors acasă.  Consider că trebuie să gândim pozitiv şi să spunem mai mult că se poate şi că există astfel de poveşti de succes”.

“Vrem să deschidem această cursă de pe aeroportul Suceava la Memmingen, care este la 90 de kilometri de Munchen. Sunt mulți suceveni în acea zonă și vom face cât de repede câțiva pași în această direcție”.

“Vrem să organizăm “Oktoberfest în Est”, care s-ar putea numi „Toamnă bucovineană”.  Să ne prezentăm oferta turistică și gastronomică atât de diversă și interesantă”.

“Am încercat să găsim soluții la problemele cu care se confruntă diaspora și am reușit, spre exemplu, să simplificăm procedurile la eliberarea pașapoartelor, pentru care aducem mulțumiri Instituției Prefectului.  Noi nu ne luăm concediu. Suntem la dispoziția diasporei. Contați pe noi”.

“Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va achiziționa 9 elicoptere, am dori ca un aparat de zbor să fie direcționat către ISU Suceava”.

“Pentru anul viitor Consiliul Județean Suceava va asigura o finanțare mai consistentă Festivalului Birlic de la Fălticeni, manifestarea urmând că fie inclusă în calendarul evenimentelor care vor avea loc în județ în programul centenarului Marii Uniri”.

“Nu mai sunt locuri de cazare în județ încă o lună de acum încolo”.

 

 

SEPTEMBRIE :  “În județul Suceava se impune realizarea de 10 șosele ocolitoare, modernizarea mai multor drumuri naționale și județene, construirea a 25 de sensuri giratorii pe drumurile naționale și județene”.

“Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava ar putea avea cursă spre Rzseszow – Polonia.  Ei operează în multe direcții în Europa”.

“Administrațiile județene din Suceava și Neamț se vor asocia pentru a înființa un cluster pe turism.  Suntem într-o zonă cu cea mai mare densitate de biserici și mănăstiri”.

“Sperăm să avem cât mai repede un operator pentru gestionarea integrată a deșeurilor în județul Suceava. Eu sper ca în anul 2018 județul Suceava să aibă sistemul funcțional în ceea ce privește colectarea deșeurilor”.

“Am discutat deja pentru noi curse și așteptăm un răspuns de la Tarom pentru zboruri către Barcelona, Bruxelles sau Tel Aviv. De asemenea, suntem în discuții avansate și pentru curse spre Memmingen, în apropiere de Munchen și continuăm demersurile și pentru o cursă spre Polonia”.

“Sunt absolut de acord să facem verificări la maxi-taximetriști. Dacă sunt astfel de chestiuni legate de piraterie, de concurență neloială, de fugă de fiscalitate, trebuie să luăm măsuri. Dacă vom descoperi ceva, trebuie să retragem licențele”.

OCTOMBRIE :  “Am ridicat problema că Germania ar trebui să fie mai bine reprezentată în județul Suceava. Este numărul 1 în Europa, iar în Suceava investițiile germane sunt pe locul 6 – 7. Oamenii de afaceri germani au fost interesați de parcul industrial Siret”.

“Merele de Fălticeni au devenit o marcă extrem de apreciată, pentru că sunt mere de foarte bună calitate.  Personal cred că asociaţia de la Fălticeni merită să achiziţioneze un laborator propriu de analize”.

“Să solicităm ARR să-și facă treaba cu transportatorii particulari din municipiul Suceava. Sunt covins că vor un TPL puternic, care să nu aibă pirați.  ARR poate să ridice licențele, unde este cazul.  Nu am date, dar sunt convins că se întâmplă așa ceva. Nu exclud, din păcate, existența piraților”.

 

NOIEMBRIE :  “Voi solicita ca Bucovina să fie declarată ”Pol de dezvoltare turistică”, spre a fi inclusă într-un program de investiții adecvat”.

“O altă problemă ar fi că bugetele locale ar trebui să fie construite cu 50 % din fonduri provenite din resursele proprii ale localităţilor sau judeţene”.

“Programul “Bucovina 100” va lansa teme legate de 100 de proiecte. Fie că vorbim de proiecte finalizate, proiecte noi, fie că vorbim de diverse domenii”.

“Excelenţa Sa, ambasadorul Coreei de Sud, a promis că va trimite investitori sud coreeni care să analizeze la faţa locului posibilităţile de investiţii în industria alimentară şi în domeniul IT ”.

“Vrem să amenajăm un Muzeu de Artă al Bucovinei într-un spațiu care a aparținut Arhivelor Naționale și care se află în clădirea în care în momentul de față funcționează Muzeul Bucovinei”.

 

DECEMBRIE :  “Am avut și o discuție cu un secretar de stat, solicitând să se revină asupra previziunilor din proiectul de buget pe 2018, să se găsească o soluție pentru ca șoseaua de centură a municipiului Suceava să fie finalizată în anul centenar”.

“În legătură cu proiectul pe fonduri europene de modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Suceava, în valoare de 280 de milioane euro, se estimează că în prima jumătate a anului 2018 ar putea fi semnat contractul de finanțare”.

“Am discutat cu cei de la Ministerul Dezvoltării Regionale din Ucraina și am solicitat să găsească o soluție pentru deschiderea punctului de trecere a frontierei Vicovu de Sus – Crasna. E vorba de infrastructura pe partea ucraineană”.

“Am solicitat înființarea unui punct de lucru întărit al Administrației Naționale Apelor Române la Vatra Dornei, pentru intervențiile de îndepărtare a zăpoarelor de pe râurile Bistrița și Dorna”.

“Amenajarea unui muzeu de artă religioasă în Fălticeni este un proiect foarte important, pentru că aici ar urma să fie expuse lucrări din perioada preistorică și până în perioada contemporană”.

 

DAN PASCARU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 2 săptămâni, 2 ianuarie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: ianuarie 2, 2018 @ 4:26 pm
  • Sub: Reportaje, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

7 comentarii

  1. George spune:

    Flutiursan parcă făceai centura în 3 luni? De ce nu-i gata? Guvernul a zis ca da bani dar nu primeșt bani de la comuniști? !

  2. Virgil spune:

    Bani la drumuri naționale can aduci flutur drum la maramureșeni ai zis ca dai și ai favut prag la moi la straja când vi sa tîmi scuip

  3. arhivistul spune:

    Băi, George, așa sunteți voi, pesediștii, în frunte cu bădia Stan! Deși informația corectă e la doi pași, cu materialul clientului, infractorul Dragnea, voi, nu și nu! Ia intră puțin pe http://www.cdep.ro/pdfs/buget/2018/anexa3/Ministerul℅20Transporturilor.pdf, dă-ti cu scuipat pe deget și mergi la pagina 701. Ce scrie acolo? Scrie că infractorul Dragnea, cel care știe din scoarță-n scoarță programul de guvernare al PSDragnea, a alocat pentru Varianta de ocolire Suceava, în 2018, 1.690.000 lei, în 2019, 70.000.000 lei, în 2020, 25.000.000 lei și, în 2021, adică la Sfintu’ Așteaptă, restul de 22.459.000 lei.

    • MIHA spune:

      Dar bani care au venit iniște județ au fost buni, dl. ARHIVAT? Cei mai mulți din țară au venit în județul Suceava!Răspunde!

  4. Pavel spune:

    De ce scri ca nu se întelege pnl cu psd ca la rădășeni așa merge.primarul este cu noi la PSD cu toți cu rudi si duce mizeria la faltucwni.si lumea vede cai frumos publicitare su cosuri de gunoi la fel ca aicea.

  5. Gheorghe Fluntur spune:

    Cum strângi tu gunoiul si il pui in pungă ca un om mare. Dai vina pe Stan ca nu aduce bani dar adu tu daca poți.Ai furat pădurile si amu plantezi mesteacăn.

  6. Ion spune:

    Flutur e bogat și are banilor njuitat trebuie banii de la noi.Stan are bani și dacă scapă de coada de la Fălticeni merge cu cine trebuie. Dar Coman e înfipt Bine și îl bate cu Stan ca are bani si funcție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Please copy the string JBatZX to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com