ANUL CENTENAR: Reflecții polemice despre anul 1918 în istoria românilor (2) - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Cultural  >  Articolul curent

ANUL CENTENAR: Reflecții polemice despre anul 1918 în istoria românilor (2)

De    •   Publicat acum 6 luni, 2 ianuarie 2018   •   1 comentariu

ZdpN  încheie prezentarea de fragmente din  Reflecții polemice despre anul 1918 în istoria românilor,  apărute în  Magazin istoric  noiembrie – decembrie 2015.   Autorul, Ioan-Aurel Pop, este academician şi rectorul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca.

 

 

 

Firește, minoritățile din România interbelică, altdată cu statut dominant față de români, au suferit mult, fiindcă au fost obligate să renunțe la rolul de stăpâni și să învețe limba țării, să respecte instituțiile țării și pe locuitorii majoritari.  Nu au putut, în unele cazuri, să facă acest lucru și au continuat să afișeze o mentalitate de stăpâni, să sfideze statul român și pe români. Pe de altă parte, unii lideri politici au înțeles că venise vremea răzbunării pentru secolele de discriminare la care fuseseră supuși conaționalii lor de înaintașii acelor minorități.  Era o practică nefericită, chiar dacă una aplicată în toate statele europene.  Dar, dincolo de toate acestea, bune sau rele, unirea de la 1918 rămâne un act de dreptate istorică.  ( … )

O altă găselniță de criticat este data sărbătorii naționale a României, ziua de 1 decembrie. Aici observațiile sunt uneori ridicole.  La 1 decembrie 1918 s-au fi unit doar o singură provincie, Transilvania, pe când România era veche, mare și independentă de mai înainte.  Trebuie observat că teritoriile unite la 1 decembrie reprezintă circa 40 % din suprafața și din populația României actuale și nu un cuantum infim, cum s-a insinuat.  Apoi, se spune și se scrie des că mai importantă decât unirea de la 1 decembrie ar fi independența de la 1877. Numai că independența proclamată la 9 – 10 mai 1877 se referea doar la 120.000 km2, adică la cu ceva mai mult de o treime din suprafața României Mari.  Firește, independența României de la 1877 a fost importantă și pentru românii din Transilvania, Banat, Crișana, Sătmar, Maramureș, Bucovina și Basarabia ( ei s-au și jertfit pentru această independență a țării – mamă ! ), dar nu i-a atins direct și imediat atunci, fiindcă erau cuprinși în alte state.

În al treilea rând, s-a spus că data de 1 decembrie ar privi, totuși, prea puțini români, în raport cu masa populației și cu teritoriile alăturate Regatului României în 1918.  Stricto sensu poate să fie adevărat acest lucru, numai că Ziua Națională de la 1 Decembrie nu celebrează doar unirea Transilvaniei, ci marchează tot ceea ce s-a întâmplat atunci, adică este un simbol al întregului an de cumpănă 1918. În acel an s-au unit cu țara, prin decizii luate de adunări reprezentative și recunoscute, trei mari provincii istorice, Basarabia, Bucovina și Transilvania.  La 1 decembrie doar s-a desăvârșit un proces larg, în urma căruia România a ajuns de la 137.000 km2 și 7,7 milioane locuitori ( în 1914 ) la 295.000 km2 și 15 milioane locuitori ( în 1918 – 1919 ).

Adiacent la cele spuse mai sus, se insinuează câteodată că Ziua Națională actuală a României ar jigni pe conlocuitorii maghiari, care – după ce că nu au fost consultați în 1918 – se simt frustrați și jigniți de sărbătoarea noastră, fiindcă Transilvania a fost ruptă din Ungaria de atunci.  Tehnic așa este : pe când România aproape și-a triplat teritoriul în 1918, Transleitania ( adică jumătatea de răsărit a imperiului bicefal, Ungaria nu exista ca țară independentă înainte de 1920 ) a pierdut două treimi din teritoriul său.  Lăsăm la o parte faptul că acea Ungarie ( Transleitania ) a pierdut în 1918 Croația, Slovacia, Transilvania etc., adică teritorii fără majoritate ungară, pe când România a obținut numai provincii istorice cu majoritate ( absolută sau relativă ) românească.  Dar, după cum există o măsură în lucruri, nici marea sărbătoare națională a maghiarilor de pretutindeni, de la 15 martie, nu este un prilej de bucurie istorică pentru români, fiindcă atunci ( în 1848 ), la Bratislava, dieta revoluționară a decis ( fără consultarea românilor și împotriva voinței lor ) anexarea Transilvaniei la Ungaria.

Cu alte cuvinte, ambele zile de sărbătoare au efect de bumerang pentru fiecare dintre cele două popoare, dacă este să luăm în calcul numai semnificațiile istorice.  Așa se întâmlă cam peste tot între vecini. ( … )

Între anii 1848 și 1918, cele mai legitime și mai progresiste mișcări europene erau cele de emancipare națională, de obținere a libertăților democratice, de subminare a imperiilor oprimatoare, de formare a statelor după criterii etnico-naționale. Așa au procedat aproape toate națiunile de atunci, luând exemplu de la occidentali, care făcuseră acest lucru anterior.  Nimeni nu voprbea de Uniunea Europeană, de globalizare, de autonomia teritorială a minorităților sau de eliminarea discriminărilor pe criterii religioase !  Cel mai luminat spirit pe care l-au produs vreodată românii – Eminescu – a trăit tocmai în acele decenii și a exprimat acele idealuri înalte de atunci.  El nu poate fi condamnat pentru ideile sale, care erau și ale poporului său, decât dacă este scos din contextul epocii, așa cum se procedează, din păcate, câteodată, acum. ( … )

Firește, este absurd să susținem că toți românii au participat la mișcarea pentru unire sau că toți au dorit cu ardoare unirea.  Totodată, este nerealist și incorect să spunem că unirea de la 1918 s-a făcut în condiții ideale, cu respectarea tuturor principiilor democratice etern valabile și că nu au fost încălcate atunci drepturile și valorile nimănui. Dar și mai incorect, mincinos și nedrept este să pretindem că românii – la modul general – nu au dorit unirea, că ei erau atrași mai degrabă de civilizația superioară ungară decât de Vechiul Regat, că un mănunchi de intelectuali i-ar fi amăgit și ar fi acționat în numele lor.

Conform specialiștilor, în epoca despre care scriem, unirea din 1918 a fost un act de voință națională românească, formulat de majoritatea populației și recunoscut prin tratate internaționale cu valoare de lege.  Restul sunt chestiuni interesante, dar adiacente. Ele se cuvin studiate, relevate, dar nu augmentate, deviate, scoase din context sau falsificate.

Eseurile despre trecut au rostul lor, ca și publicistica istorică în general. Se face astăzi copios meta-istorie, istorie contrafactuală, istoria iluziilor oamenilor, istoria ideilor neviabile și a personalităților care luptau contra curentelor dominante, se evocă felurite ciudățenii și rarități, ajung să fie privite drept mituri clișeele și stereotipurile, să fie valorizate personaje considerate îndeobște negative etc. Aceste abordări nu trebuie confundate cu cercetarea trecutului, dacă ele nu reprezintă așa ceva, pe de o parte, iar concluziile unor întâmplări sau fapte marginale nu trebuie impuse drept determinante, pe de altă parte.

Ne-am unit fiindcă nu ne-a fost bine să fim separați și atacați din toate părțile.  Așa au gândit generații de români care ne-au precedat și care au murit pentru unire.

IOAN-AUREL POP

Sursă foto : Arhivele Naționale ( 1,3 ) / Adevărul ( 2 )

    Print       Email
  • Publicat: acum 6 luni, 2 ianuarie 2018
  • de:
  • Ultima modificare: ianuarie 2, 2018 @ 11:35 am
  • Sub: Cultural, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

1 comentariu

  1. arhivistul spune:

    Ioan-Aurel Pop, rector: “Oamenii lipsiți de cultură generală și de orizont artistic, oamenii capabili să rezolve doar probleme limitate alcătuiesc generația Google, generația Facebook, generația SMS sau toate la un loc.”
    Mircea Cărtărescu, scriitor: “Noi, cei care-avem o vârstă, am avut șansa noastră în lume, ne-am dat măsura în bine și în rău. Astăzi sunt alții în punctu-n care-am fost noi acum mai multe decenii. Să nu vedem în ei decât o umanitate decăzută de la standardele noastre – vai, câteodată conservator-naționaliste – mi se pare un lucru urât și trist. Șansa lor e acum, și ei nu vor trăi și nu vor gândi ca noi, deși poate ne vor duce viața și gândurile mai departe.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Please copy the string 1iq1bE to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com