CRIMA DE LA FĂLTICENI Fata valutistului Viorel Acârnăresei, principalul suspect. Ea a fost internată provizoriu la cererea procurorului

Potrivit unor surse judiciare, fiica valutistului și-ar fi recunoscut vina. Ea le-a spus anchetatorilor, sub supravegherea unor medici, că și-a ucis tatăl într-un acces de furie deoarece acesta ar fi certat-o că asculta muzică cu un volum ridicat. Ea l-a lovit cu cuțitul în gât și de câteva ori cu cu o toporișcă la nivelul brațelor.

 

 

Corpul neînsuflețit al omului de afaceri Viorel Acârnăresei (cunoscut în municipiul Fălticeni drept Cârnăreasa) a fost descoperit vineri seara, în jurul orei 19.00, într-un dormitor aflat la etajul locuinței sale din strada Aleea Trandafirilor din municipiul Fălticeni. Ultima oara, valutistul a fost văzut în viață de către vecini în cursul zilei de marți, 8 noiembrie.
Marin Acârnăresei, fratele mai mare al victimei s-a îngrijorat deoarece acesta nu i-a răspuns la telefon timp de două zile, iar vineri seara s-a dus să verifice dacă totul este în regulă. Când a ajuns la casa fratelui său, a observat că ușa era deschis, iar lucrurile din camere erau răscolite, semn că ceva rău se întâmplase.
La etaj, într-un dormitor, l-a găsit pe fratele său fără suflare, prezentând urme vizibile de violență, și de jur împrejur erau pete mari sânge. Viorel Acârnăresei avea mai multe tăieturi la nivelul gâtului, dar și a  brațelor, ca și cum ar fi încercat să se apere de persoana sau persoanele care l-au atacat. Din domiciliu lipsea fiica sa de 17 ani, bolnavă psihic, și câinele familiei.

Cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care au izolat zona pentru a putea conserva probele și pentru a putea afla cât mai multe depre cum a fost omorât Viorel Acârnăresei.

Ieri dimineață, Maria Cristina Ciornei, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava le-a declarat telefonic reporterilor ZdpN: „Este înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava o cauză penală în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de omor. La momentul acesta urmărirea penală se efectuează față de faptă, nu avem  persoană acuzată oficial, un suspect, și ancheta este în plină derulare. Un procuror efectuează cercetări la fața locului”.

 

 

*Un amănunt extreme de important: energia electrică de pe întreaga locuință a fost oprită

 

Imediat după ce l-a găsit mort în locuință pe fratele său, Marin Acârnăresei a sunat la 112 și a anunțat  autoritățile despre macabra descoperire.  Sosiți la fața locului, oamenii legii au încercuit casa și au început cercetările sub coodonarea unui procuror.  Ei au descoperit că locuința nu mai era alimentată cu energie electrică, fiind oprită din tabloul general  al casei. Acest fapt a deschis două ipoteze de lucru:  1. cineva a vrut să îl ia prin surprindere pe Viorel Acârnăresei și, totodată, să se asigure că nu va fi surprins de camerele de supraveghere ; 2.fiica valutistului asculta deseori muzică cu un volum ridicat, iar tatăl ei a oprit energia electric pentru că nu reușea să o convingă pe fată să nu mai repornească muzica.

De asemenea, lângă corpul plin de răni a lui Viorel Acârnăresei au fost găsite două obiecte cu care se presupune că ar fi fost ucis: un cuțit de bucătărie și o toporișcă.

Anchetatorii presupun că afaceristul fălticenean ar fost omorât în perioada miercuri – joi, însă rezultatul necropsiei va confirma data.

 

Fiica de 17 ani și câinele familiei lipseau de la domiciliu, ambii fiind găsiți câteva ore mai târziu la o distanță destul de mare de casă, în incinta Clubului VIP din strada Stadion Sportiv, local deținut de tatăl său. A fost nevoie de ajutorul echipajului de intervenție al IPJ Suceava pentru a sparge ușa clubului în care fata s-a închis și pentru îndepărta câinele de luptă al familiei care o însoțea pe tânără.

 

Ieri, la ora 21.00, Tribunalului Suceava a decis ca în cazul minorei F.A.A. (17 ani) să se ia măsura de siguranţă a internării medicale provizorii. Fata este cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie până la însănătoşire sau până la ameliorarea stării de sănătate care să înlăture starea de pericol.

De asemenea, judecătorii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice a suspectei  în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie Socola Iaşi, stabilindu-se următoarele obiective ale expertizei: 1. dacă suspecta este orientată din punct de vedere allo-psihic şi temporo-spaţial; 2. dacă din punct de vedere obiectiv se evidenţiază existenţa unei boli psihice de natură să afecteze capacitatea suspectei de a discerne sau capacitatea de a se stăpâni; 3. în cazul în care fata suferă de o boală psihică, vor fi precizate măsurile cu caracter medical care se impun pentru vindecare sau pentru ameliorarea stării de sănătate, astfel încât să fie înlăturată starea de pericol care a impus luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii; 4. Dacă la momentul săvârşirii presupusei infracţiuni de violenţă în familie (perioada 08.11-10.11.2017) suspecta  a acţionat cu discernământ. Expertiza medico-legală psihiatrică va fi efectuată în termen de 30 de zile de la primirea încheierii tribunalului.

Potrivit unor surse judiciare, fiica valutistului și-ar fi recunoscut vina. Ea le-a spus anchetatorilor, sub supravegherea unor medici, că și-a ucis tatăl într-un acces de furie deoarece acesta ar fi certat-o că asculta muzică cu un volum ridicat. Ea l-a lovit cu cuțitul în gât și de câteva ori cu o toporișcă la nivelul brațelor.

 

 


MIHAI SPÎNU

reporter@ziaruldepenet.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Please copy the string NHZh4d to the field below:

  1. Parchetele din județul Suceava, toate, fără excepție, după 1990, au fost și sunt printre cele mai retrograde și încremenite instituții ale statului în teritoriu. Îți vine să rîzi, nu alta, auzi, cazul a fost preluat de procurorii de la parchetul bla-bla-bla! Care procurori? Ăia care studiază dosarele în puburile cu circuit închis? Ăia care stau preș în fața șefilor care stau țol în fața deputatului/senatorului Xxxx? Ăia care sunt de acord cu modificările legislației penale propuse de ministrul Toader?