VIITORUL DE ASTĂZI: Vehicule electrice, exploatații miniere pe asteroizi și întâlniri cu ființe de pe alte planete - Ziarul de pe Net
Incarcare...
Esti aici:    >  Rubrici  >  Articolul curent

VIITORUL DE ASTĂZI: Vehicule electrice, exploatații miniere pe asteroizi și întâlniri cu ființe de pe alte planete

De    •   Publicat acum 1 lună, 22 octombrie 2017   •   Fara comentarii

 

În acest episod  ZdpN  folosim date preluate din revista Știință și tehnică  din 1977.

Viitorul transporturilor are alocat un spațiu generos, în care se afirmă că  “o serie de cercetări vor fi orientate spre automobilul electric cu multiplele sale variante”  și că “s-ar putea organiza pe șosele o rețea de stații în care, în 10 – 30 minute, să se stocheze energia necesară pentru o autonomie de 500 kilometri”.

Evident că unele aspecte erau dificil de transpus în practică, de exemplu  “automobilul electric trebuie să dispună de un echipament în care recuperarea energiei, în timpul reducerii vitezei, să ocupe un loc central”.

Și în zilele noastre acest aspect ocupă un loc central, chiar dacă pașii făcuți în dezvoltarea tehnologică au fost semnificativi.

Revenind, evaluările privind consumul de energie din urmă cu 4 decenii în SUA arătau că  “aplicarea la scară națională a automobilului electric ar necesita o putere instalată în centrale electrice de 6 ori mai mare.  Nici o țară din lume nu-și poate permite un asemenea efort financiar”.  

Tocmai de aceea au apărut apoi vehiculele hibrid, cu mai multe forme de combustibil.

 

Un alt capitol intens comentat se referea la anticipațiile astronautice, subiect abordat cu aplomb de M. Gunkel de la Hudson institute ( SUA ), care, nici mai mult, nici mai puțin prezenta un “calendar” al viitoarelor realizări spațiale.

Îl recitim după 40 de ani :

“Anul 1983 – va fi definitivată harta resurselor minerale ale Lunii

Anul 1987 – va fi definitivată harta resurselor minerale ale planetei Marte

Anul 1988 – numeroase echipe reprezentând marile puteri și ale statelor mai mici vor desfășura activități complexe în spațiu

Anul 1990 – oamenii vor vizita planeta Marte, industriile spațiale vor deveni rentabile în totalitatea lor

Anul 1993 – Națiunile Unite vor administra spațiul cosmic

Anul 2000 – se va inaugura prima exploatare minieră a unui asteroid. Se va inaugura prima comunitate în spațiu

Anul 2010 – se va produce prima naștere în spațiu

Anul 2020 – descoperirea în spațiul cosmic a unor forme superioare de viață.   Probabil va fi depășită viteza luminii

Anul 2040 – peste 100.000 de persoane vor trăi și vor munci pe Lună

Anul 2175 – întâlnirea efectivă cu ființe de pe alte corpuri cerești”  

Specialistul american în mod sigur a avut o imaginație bogată, previziunile începând cu 1990 fiind încă la stadiul de proiecte, cu toate că exploatarea minieră a asteroizilor a început timid în urmă cu 2 ani.

Prima naștere în spațiu a fost aproape să se producă, în schimb un grup de cercetători de la CERN Geneva a anunțat, în 2011, că viteza luminii a fost depășită în cadrul unui experiment.  În aceste condiții, avansăm un termen pentru călătoriile în timp ?

 

 


TEODOR PUȘCAȘU

reporter@ziaruldepenet.ro

    Print       Email
  • Publicat: acum 1 lună, 22 octombrie 2017
  • de:
  • Ultima modificare: octombrie 22, 2017 @ 11:03 am
  • Sub: Rubrici, Ştiri locale, Toate articolele
  • Termene si conditii:

    • Raspunderea penala sau civila pentru articolele de pe acest site apartine exclusiv autorilor. In cazul in care cineva se simte lezat, poate trimite un drept la replica care va fi publicat in articolul respectiv.
    • ZiaruldepeNet.ro si administratorii sau reporterii/moderatorii ziarului online nu raspund din punct de vedere juridic pentru continutul comentariilor vizitatorilor.
    • Responsabilitatea pentru comentariile postate revine in totalitate utilizatorului care beneficiaza de serviciul de a putea posta un comentariu.
    • Comentariile cu jigniri sau continut vulgar vor fi sterse, iar utilizatorul nu va mai beneficia de acest serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Please copy the string 1URDjT to the field below:

Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com